– Ce cauți aici, copile? repetă vocea cu aceeași severitate. Nu știi că în noaptea asta umblă duhuri necurate prin păduri și prin munți? Vrei s-o pățești? adăugă apoi, pășind către băiat.
Lumina care îl învăluia se făcea tot mai puternică, până ce ajunse să lumineze totul în jur.
Și atunci, cu ochii holbați și gura căscată, într-o spaimă amestecată cu uimire, Andrei văzu un tânăr bălai, în armură strălucitoare, călare pe un cal atât de alb, încât părea ireal.
Acesta îl privea cu mare atenție, așteptând un răspuns, însă, zărind toiagul din mâna copilului, privirea i se îmblânzi brusc:
– Tu ești Păstorul Lupilor, nu-i așa? întrebă apoi.
Intimidat, Andrei aprobă din cap.
– Haide, povestește-mi ce cauți aici, singur, în mijlocul nopții, reluă tânărul cu o voce mai liniștită, descălecând și așezându-se lângă băiatul ce își strângea nervos toiagul de lemn în mână, fără să știe că acesta prinsese să lumineze.
De mult timp nu mi-am mai petrecut ziua împreună cu un muritor, adăugă tânărul apoi, dând drumul murgului să pască și așezându-se pe o buturugă.
Nimbul de pe capul lui arunca raze atât de puternice, încât lumina toată poiana. Chiar și cei trei brazi în care își găsise adăpost Andrei cu luni în urmă, la întâlnirea cu Sân’ Toader.
– Va să zică, frate-miu Sân’ Toader te-a făcut Păstor al Lupilor? reluă el. Moș nebun! bombăni apoi încet, cercetându-l cu atenție. A luat-o razna de tot în multe privințe, dar are mână bună la oameni…
Mai liniștit acum, înțelegând că necunoscutul era nimeni altul decât Sf. Gheorghe, Andrei se așeză pe un buștean din apropiere și prinse să-l cerceteze pe furiș.
După care, la un nou îndemn, începu să-i povestească toată istoria: cum prescura magică primită de la Sân’ Toader fusese mâncată din greșeală, ceea ce făcea să-i fie tare greu să se înțeleagă cu lupii pe care îi stăpânea, și cum voise să culeagă iarba fiarelor, dar fusese împiedicat de absența lunii.
Sf. Gheorghe îl ascultă cu atenție.
– Pentru că te știu cu sufletul curat și pentru că este o noapte magică, îți fac un dar special, care sper să te ajute să-ți îndeplinești menirea, răspunse apoi, lovind în pământ cu sulița pe care o ținea în mână.
Pământul se cutremură ușor, și o floare mică-mititică, cu frunze violet și un boboc auriu în vârf, ieșind numaidecât din pământ, prinse să crească și să înflorească rapid.
În câteva clipe, o minunată floare aurie, aidoma bujorului, se deschise, arătându-și splendoarea către cerul fără lună.
Sf. Gheorghe o învălui în lumina sa albă, transmițându-i din magia pe care o purta cu sine, apoi îl îndemnă:
– Acum o poți culege, dar ai mare grijă de ea. Ascunde-o la piept, sub haină, și nu lăsa pe nimeni să o vadă, altminteri magia ei va fi irosită. Cât timp o vei purta cu tine, niciun zăvor n-o să-ți mai stea în cale, iar graiul fiecărei viețuitoare va fi pentru tine limpede ca apa.
Peste măsură de uimit și de fericit, Andrei se aplecă și culese cu grijă floarea. Apoi o vârî sub geacă, într-un buzunar cu fermoar, ca să fie sigur că nu o pierde.
Exact la timp.
Un zgomot de pași apropiindu-se furișați, îl făcu să întoarcă ușor capul.
Va urma!
Autor: Larisa Toader
—-
Povestirea continuă acțiunea din „Păstorul Lupilor”, poveste publicată în foileton pe blogul Poveștile copilăriei.
#1001deNopțiMagice