Jumătate de oră mai târziu, Diana părăsea grădina, convinsă că era un adevărat tărâm al zânelor, cu flori vorbitoare, magie și povești.
Crinul alb era un palavragiu fără pereche, însă poveștile pe care i le șoptise fuseseră de-a dreptul minunate. La fel de delicate și diafane ca pufurile de păpădie (despre care, apropo, aflase că nu zboară doar așa, fără țintă, în bătaia vântului. Sunt, de fapt mici umbreluțe ușoare pe care călătoresc, nevăzute de cei din jur, zânele gâzelor).
Multe alte minunății mai aflase Diana de la Crinul Alb.
Unele o lăsaseră cu gura căscată. Deși ai crede că, după ce o floare vorbitoare îți spune povești cu zâne, nimic altceva n-ar trebui să te mai uimească.
Dar să afli că, doar peste o zi, atunci când va apune soarele pentru noaptea de Sânziene, toate făpturile din pământ, aer și apă prind glas și suflet, poate fi surprinzător.
Crinul alb o plăcea pe mica lui vizitatoare, se gândi fetița cu plăcere. De ce altfel i-ar fi dat un talisman fermecat, un mic trifoi cu patru foi pe care să-l pună sub limbă și cu care să asculte ce grăiesc toate viețuitoarele din jur, oricât de mari sau de mici ar fi fost?
Următoarele ore fetița stătu ca pe ghimpi.
Își făcuse planul ca, ziua următoare, la apusul soarelui, să coboare în grădină ca să încerce darul primit de la Crinul Alb.
Intre timp, însă, se învârtea prin casă ca un animal într-o cușcă dorindu-și cu ardoare să vină seara mai curând.
Deși începuse vacanța de vară, nici piscina cartierului și nici cărțile ei mult iubite n-o mai atrăgeau ca în alte zile.
Nu-și putea lua gândul de la noutățile pe care le aflase recent. Să devină o zână! Să înțeleagă graiul tuturor animalelor! Să se prindă în dans alături de Sânziene!
Lucruri la care nici nu se gândise în trecut, dar pe care și le dorea acum cu ardoare…
Și care o țineau într-o continuă stare de visare…
***
Era târziu duminică după-amiază când fetița coborî din nou și ieși în grădină. Purta o rochie albă cu maci roșii, iar cârlionții părului blond, lăsați liberi pe spate, erau prinși într-o panglică roșie, legată cu fundiță în creștet.
Simțise că era de datoria ei să celebreze Noaptea Sânzienelor prin cele mai frumoase haine pe care le avea.
Cu sfială, împinse ușor portița grădinii cu flori, pregătită să fie întâmpinată de vocea Crinului alb și guraliv. Dar acesta dormita în lumina aurie a apusului.
Întreaga grădină era liniștită și tăcută. Aruncând o privire spre soarele care se pregătea de culcare, fetița își vârî in gură trifoiul talisman și așteptă să vadă ce se întâmplă.
Câteva clipe totul rămase neschimbat. Apoi, un zumzet de glasuri începu să se audă tot mai puternic, de este tot.
Unele voci mormăiau, altele chițăiau ori pocneau ca niște pinteni ori… tropăiau? se întrebă fetița întorcând capul în jur ca un titirez, dornică să vadă ce se întâmplă.
In acel moment, însă, lumina din jur deveni atât de puternică, iar zgomotul într-atât de asurzitor, încât duse palmele la urechi și închise ochii înfricoșată.
Încet-încet, pe măsură ce se obișnuia cu zgomotul, își făcu curaj și deschise ochii, doar ca să-i închidă imediat la loc înspăimântată.
Nu mai era în mică grădină cu flori din fața blocului, se afla într-o junglă înfricoșătoare, cu hățișuri încâlcite și copaci cu înălțimi amețitoare.
VA URMA!
—-
Va aștept aici, cu drag, și mâine seara, după ora 22, pentru a continua povestea!
–
Poveste inspirată din bogăția culturală a folclorului nostru.
Alături de povestea ”Păstorul Lupilor”, scrisă și publicată în foileton, pe Facebook, încearcă să aducă mai aproape de cititorii actuali tradițiile culturale vechi. 🧚
#1001denoptimagice