Copiii i-au adus și pe alții să vadă minunea, căci nu se mai pomenise ca în orașul lor să înflorească flori altundeva decât în grădinile celor bogați.

“La Garoafă” devenise loc de întâlnire și ferit-a Sfântul ca cineva dintre trecători să atingă cu mâna sau piciorul gardul ce proteja micuța floare. Se organizau permanent ture de pază între echipele de copii pentru ca nimeni sa nu o rupă ori să o strice în vreun fel.

Garoafa nu mai era așa de singură ca la început. Dimpotrivă, avea mereu companie, copii mai mari sau mai mici care veneau să-i șoptească secretele ori sa-i ceară sfatul și, nu se știe cum, la un moment dat, apăru o băncuță exact lângă gardul ce împrejmuia floricica.

Deja era prea mult, mormăiau unii adulți în trecere simțindu-se agasați că trebuie să-i ocolească.

Apoi, într-o zi, cineva dintre copii s-a gândit că “Garoafa lor” merită o pagină de Facebook și un filmuleț pe TikTok. Până seara vestea despre “Garoafa din asfalt” s-a răspândit ca focul în tot orașul, aprecierile și comentariile au curs și, aproape peste noapte, floarea a devenit vedeta orașului.

I se făcuse chiar și un blog cu titlul “Floarea care n-a renunțat” cu citate motivaționale scrise pe inimioare roz: “Dacă ea a putut în beton, tu poți în viață!” sau “Fii o garoafă roșie, într-o lume de asfalt!” ori “Fii mândru și neînfricat ca o garoafă înflorită!”

Ba chiar și articole de genul “10 lucruri pe care le putem învăța de la o garoafă” sau “Cum să străbați prin greutăți ca o garoafă prin asfalt”.

Floarea avea deja mai mulți fani decât unii influenceri cu renume. Era iubită. Mai mult decât atât, chiar adorată și, mai ales, păzită cu strășnicie de cârdurile de copii.

Încet-încet s-au implicat și autoritățile. Vestea despre rezistența florii din asfalt se dusese și în alte orașe, lumea venea să o vadă, de pretutindeni. A fost nevoie de camere pentru a găzdui puhoiul de vizitatori, de locuri de luat masa, de zone pentru relaxare.

Unii locuitori din orașul gri au început să renunțe la o parte din camerele ce le prisoseau și să le pregătească pentru oaspeți, alții să-și deschidă mici restaurante unde aceștia să mănânce.

Croitorii orașului au prins să pregătească haine cu ceea ce avea să devină curând emblema orașului: o garoafă răsărită din beton.

Pe urmă s-a mai întâmplat ceva: mai întâi in șoaptă, apoi din ce în ce mai tare, a început să se audă vorba năstrușnică cum că era o floare năzdrăvană ce îndeplinea cea mai scumpă dorință împărtășită.

Numărul de vizitatori a crescut și mai mult, într-atât încât atunci când primăria a decis sa cumpere tot spațiul din jurul Garoafei ca să-l transforme în parc, locuitorii au fost mai mult decât bucuroși să se mute.

Și nu mult după aceea, un parc cu alei umbrite și copaci aduși cu mari cheltuieli din locuri îndepărtate s-a ivit ca din pământ în jurul micuței garoafe din beton.

Înșiși oamenii au devenit mult mai puțin gri, au început sa crească flori la ferestre și în curțile pietruite. Orașul s-a transformat dintr-unul gri, cu pereți cenușii ca multe altele, în cel mai verde oraș, cu parcuri și grădini cu miros îmbătător, cu flori și verdeață.

Totul de la o mică floare, răsărită ca prin minune dintre pietrele din asfalt.

Iar floricica n-a mai fost niciodată singură căci și-a căpătat un loc de cinste in emblema orașului ducând mai departe povestea Garoafei singuratice…

#LarisaToader
#1001denoptimagice