Andrei, ridicat în picioare pe bușteanul pe care Sfântul Petru stătuse cu doar două luni în urmă și ținând în mână ca pe un sceptru toiagul magic, începu să țină o cuvântare despre cum fusese desemnat drept Păstor al Lupilor pentru un an. Din când în când făcea pauze pentru ca sora lui să traducă pe întelesul animalelor ceea ce spusese.
Apoi, promițându-le că le va fi un Păstor bun, îi îndemnă să nu uite Învățăturile pe care le primiseră de la Sfântul Petru și să nu se sperie dacă nu va putea veni, mereu, în pădure. Le va fi alături in spirit, prin lumina albă a lunii, încheie el, destul de nesigur că sora lui ii va putea face să ii înțeleagă corect spusele.
– Mergeți spre casele voastre in pace și liniște acum! încheie el tot mai cuprins de euforia discursului și de necesitatea unui final apoteotic. Fie ca burțile să vă fie mereu sătule, culcușurile calde și… se opri brusc văzând că sora lui icnea de râs cu laba la gură.
“Mda, poate că un final de discurs preluat din filmele de pe Netflix nu era chiar cea mai bună idee”, se gândi băiatul înciudat.
– … Salutare! încheie abrupt. Ne revedem peste o lună! dădu el din mână cu un semn regesc.
Semn pe care, se pare că haita de lupi îl cunoștea prea bine. Căci, cu mormăieli aprobatoare, toți lupii se ridicară de la pământ și prinseră să se scurgă încet către ieșirea din poiană aruncând din când în când priviri supuse către păstorul lor.
În câteva minute poiana rămase pustie.
– “Nice speech!” îl tachină sora lui.
Andrei își dădu ochii peste cap, prea obișnuit cu ironiile ei ca să mai protesteze.
Era momentul să plece spre casă. Devenise, cu adevărat Pastorul Lupilor. Și pentru prima dată de când sora lui se făcuse vârcolac, reușise să stăpânească aceasta situație și să o întoarcă in favoarea lui.
In sfârșit putea să doarmă liniștit.
Acum știa că totul va fi în regulă, că li se făcuse amândurora câte un dar nesperat care avea să fie o binecuvântare, nu un blestem.
Și ardea de nerăbdare să îl folosească în timpul care le rămânea.
***
Câteva luni au trecut fără niciun fel de alte incidente. Prelungirea perioadei de închidere a școlilor și apoi cursurile online îl ajutaseră pe Andrei să-și ia in serios rolul de Pastor al Lupilor..
Și in ciuda deselor ofrande de păsări și animale pe care le găsea uneori pe prag sau în curte și care îl exasperau și pe el, dar mai ales pe bunici, situația începea să-i placă tot mai mult.
Părinții hotărâseră ca, dată fiind perioada pandemiei care se prelungea, pentru siguranța copiilor era mult mai bine să rămână la bunici, in loc să stea singuri, închiși in casă mai ales că părinții care lucrau amândoi in sistemul sanitar erau tot mai epuizați de muncă.
Un releu de internet fusese instalat pe cheltuiala părinților in apropiere, iar generatorul electric pregătit si conectat la panoul electric aștepta doar sa i se dea drumul la nevoie.
In fiecare dimineață copiii participau la cursurile online, fiecare in câte o cameră ca să nu se incomodeze unul pe altul, in timp ce bunica trebăluia prin casă ori afară, iar bunicul asculta cu mare atenție ceea ce li se preda, minunandu-se in fata tehnologiei datorită căreia putea să fie, din nou, la aproape 70 de ani, elev.
– Așa mai zic si eu școala, mormăia el aprobator, in timp ce bunica împletea la un ciorap lângă el și-l șușuia ca să nu tulbure atenția copiilor.
La fiecare lună plină copiii găseau câte o modalitate să se strecoare până in Poiana Lupilor pentru întâlnirea magică.
Și astfel, când următoarea Noapte a Sfântului Andrei sosi în sfârșit aducând cu ea ultima întâlnire a haitei cu tânărul ei Păstor și vindecând-o pe Andreea de transformările in vârcolac, Andrei a putut recunoaște că, in ciuda perioadei ciudate pe care o traversau, fusese cel mai frumos an din viața lui.
Chiar dacă fusese vârcolac, Andreea, sora lui, era exact de aceeași părere.
—-
#1001denoptifermecate
#povestipentrucopii
#autorcopii
#LarisaToader
#1001denoptimagice