Dar intervenția ei nu mai era necesară. Ca și cum i-ar fi auzit gândurile, bătrâna spuse cu repeziciune, ridicând un deget amenințător:
– Ține minte povața mea! Niciodată, niciodată să nu te prinzi în horă cu Șoimanele sau cu Drăgaicele când le vezi dănțuind pe câmp! Nu le e permis muritorilor de rând să se amestece cu zânele!
Însă atunci când Rusaliile și a Sânzienele se întâlnesc în aceeași noapte, toate lanțurile cad și regulile se schimbă. De bucurie că au mai apucat să se vadă și să-și sărbătorească noaptea împreună, sub magia argintie a Lunii, zânele sunt îmbunate și fac cadouri neasemuite muritorilor care se alătură bucuriei lor. Căci, poate că nu știai, dar Sânzienele și Rusalcele sunt surori bune care au fost blestemate de o vrăjitoare haină să nu se mai întâlnească niciodată.
Rusalcele sau Șoimanele pot viețui pe pământ doar două săptămâni pe an și dispar când cântă cocoșii de încheiere a celei de-a doua zile de Rusalii.
Iar Sânzienele sau Drăgaicele coboară pe pământ în Noaptea de Sânziene și viețuiesc nevăzute, dansând în lumina lunii, pentru următoarele două săptămâni.
Bucuria surorilor de a se reîntâlni în Noaptea de Sânziene este atât de mare încât îl fericesc cu darurile lor pe fiecare călător pe care îl întâlnesc. Frumusețe, bogăție, înțelepciune sunt doar câteva dintre darurile pe care oamenii care le-au întâlnit în această noapte magică le-au dobândit.
Iar dacă printre cei care le zăresc se numără și copile nevinovate, iar acestea prind curajul de a li se alătura, primesc puteri magice nemaivăzute.
Bătrâna tăcu. Florile pe care le plivea în micuța grădina din fața blocului își ridicaseră deodată capetele delicate și păreau să asculte atente, legănând-se ușor în bătaia vântului.
Până și Anastasia se lăsase furată de poveste și de magia care părea să o înconjoare pe povestitoare.
– Și? Cum a fost? întrebă ea fără să-și poată înfrâna curiozitatea.
Bătrâna tresări, de parcă ar fi uitat de existența lor. Apoi zâmbi aducerii aminte.
– A fost minunat! Am dansat până ce picioarele mi s-au desprins de la pământ și m-am ridicat în văzduh alături de zâne. Apoi am coborât la fel de ușoară ca un fluture. Rochia și pletele îmi fluturau sub razele lunii, învelindu-mă într-o mantie argintie. Iar darurile pe care le-am primit au fost speciale.
Am primit puteri de zână a florilor, tot ce gândeam, izbândeam. Viața a fost blândă și frumoasă, iar magia m-a însoțit pretutindeni, șopti încet și, sub ochii uimiți ai celor două fetițe, la o mișcare discretă a sa, un crin al cărui cap verzuliu de-abia se ivise de sub pământ, începu să crească plin de repeziciune și să-și deschidă corola albă împrăștiindu-și miresmele în jur.
– Ce frumos! bătu din palme fetița de 8 ani! Ești o zână a florilor! exclamă ea.
– Diana, șopti Anastasia încercând să-și potolească surioară prea exaltată.
Era absurd, se gândea ea, bătrâna nu semăna deloc cu o zână. Deși, dacă făcea abstracție de părul alb ca un fuior și de hainele bătrânești, trupul mlădiu și fața netedă, fără nicio urmă de rid o arătau cu mult mai tânără decât anii pe care se spunea că îi are.
Bătrâna locuia la parterul clădirii în care stăteau și cele două fetița și îngrijea cu sârg de micuța grădină cu flori și miresme din fața blocului.
Se șoptea că femeia, pe numele ei Casandra, fusese cel mai cunoscut peisagist și arhitect floral din București, că fusese la specializări multiple în străinătate, chiar și în perioada comunistă și că era o persoană ciudată și misterioasă.
Însă lumea o trata mereu cu amabilitate și discreție, iar sfaturile ei în materie de flori era ascultate cu sfințenie.
VA URMA!
—-
Va aștept aici, cu drag, și mâine seara, după ora 22, pentru a continua povestea!
–
Poveste inspirată din bogăția culturală a folclorului nostru. Alături de povestea ”Păstorul Lupilor”, scrisă și publicată în foileton, pe Facebook, încearcă să aducă mai aproape de cititorii actuali tradițiile culturale vechi. 🧚
___
#