“Când eram de vârsta voastra, acum mai bine de 50 de ani, își incepu bunica Sofia povestea, am găsit o comoara. Da, așa este, chiar dacă pare de necrezut.
Iată cum a fost: ma trezisem mai de dimineața decât de obicei sa merg cu caprele pe malul Mureșului, intr-o parte unde apa secase și iarba era mai frageda.
Trebuie sa știți ca rareori râul seaca intr-atat încât sa poată fi trecut cu piciorul, poate doar odată la câțiva ani. Dar acum am avut noroc. Malul abrupt al muntelui cobora pana la locul unde, in verile ploioase, era albia râului dar acum doar un firicel de apa mai curgea.
Plină de curiozitate m-am aplecat sa ma uit și ceva mi-a atras atentia. In marginea râului era zidita o usa de piatra, sapata in munte, Lucea in soare ca spatele unui peste. Părea cu totul și cu totul poleită in aur.
M-am apropiat sa ma uit mai bine și, exact in fata mea, s-a deschis cu un huruit ca un pocnet de pietre de moara si in fata ochilor mi-a apărut o camera ticsită cu aur. Erau acolo armuri din aur, statui și monezi și tot felul de obiecte pe care nu le cunoșteam. Prin usa întredeschisa soarele pătrundea și le făcea sa strălucească. Scanteiau comorile alea ca vrăjite de-ți luau ochii, nu alta…”
Privirea bunicii Sofia rămăsese pierdută in zare, într-o visare profundă spre vremea copilăriei apuse și vocea i se frânse într-o tăcere misterioasa.
Cu ochii căscați de uimire copiii ascultau. Pentru prima data bunica Sofia le spunea o poveste atat de interesanta…
Stăteau cu toții așezati la masă, cu o lampă de gaz în mijlocul ei. O furtună de vară cu vijelie, tunete și fulgere se năpustise asupra satului bunicilor cauzând căderea unui nuc bătrân peste un stâlp de telegraf.
Satul rămăsese în beznă pana la venirea electricienilor care nu se știa când se va intampla. Din patul din dreapta, sforaiturile nepăsătoare ale bunicului se luau la întrecere cu tunetele amenințând chiar sa le întreacă.
– Și? Îndrăzni Andi, unul dintre nepoți, mai curajos, văzând ca tăcerea se prelungește.
– Și ce? Intreba bunica răscolind un lemn in soba pe care o aprinsesera ca sa lupte cu răcoarea neașteptata adusă de ploaie.
– Ce-ai făcut cu comoara? intreba și Lisa, cea mai mare nepoata, cu nerabdare in voce.
Mama Sofia ridica din umeri continuând sa răscolească jeraticul. Un pocnet sec răbufni din soba și bătrâna închise ușița.
– Nimic. M-am întors și am plecat. In urma mea am auzit usa grea de piatra închizând-se cu zgomot, răspunse in cele din urma.
Copiii o priveau înmărmuriți. Cu toții deveniseră atenți.
– Cum? N-ai luat nici o moneda, nimic-nimic? intreba nepoata, nevenindu-i sa creadă.
Bunica își făcu cruce îngrozită:
– Doamne ferește! Și sa risc sa o supăr pe Valva Comorii? Nici vorba!
– Eu as fi intrat in munte și as fi luat un pumn de galbeni, răspunse Andi, cu lăcomie.
– Așa? Și ce făceai dacă se închidea usa și rămâneai ferecat in inima muntelui. Sau dacă era o comoara blestemata, cum sunt o mulțime? mai șopti bunica cu teama, scuipându-și in sân. Desi, părinții mei n-au fost prea multumiți ca n-am încercat sa iau nimic.
Mai întâi nu m-au crezut, așa ca i-am dus sa vadă ușa de piatră și au încercat in van sa o deschidă. In ziua următoare au vorbit cu un văr sa o dinamiteze, dar s-au pornit ploile și răul s-a umflat.
In anul urmator, când a secat răul din nou, totul era de nerecunoscut, iar usa de piatra nu se mai zarea nicăieri, oricât au încercat ei și alți săteni sa o gaseasca.
– Ce păcat!, ofta Andi.
– Sa nu-ti para rău, băiete! îl mustra bătrâna cu severitate. Comoara nu era a noastră sa o folosim.
Apoi își îndulci vocea:
– Știu demult, de la bunica mea, ca dacă Valva Comorii hotărăște sa-ți arate comorile ei, te pune la încercare. Vrea sa vadă ce fel de om ești. Și, dacă meriți, îți va face un mare dar!
– Și ți-a făcut? întrebă nepoata cu neîncredere.
Bunica tacu câteva clipe, framantand răspunsul in minte, parca neștiind dacă sa răspundă sau nu. Apoi se hotărî.
– Da, mi-a făcut, răspunse clar.
Și, in fata ochilor mirați, continua mai încet.
– In fiecare an, in preajma zilei mele de naștere, am găsit câte un ban de aur, mai mare sau mai mic. Uneori in pământul din curte, alteori chiar sub pat sau in cocina porcilor sau in grajd. Am știut încă de la început ca erau un dar de la Valva Comorii. In fiecare an îl primesc, de 50 de ani încoace.
– Cum, mama Sofia, mata ai 50 de galbeni de aur ascunși? intreba uimita fata.
– Ei, nu chiar, răspunse bătrâna cu modestie. Banii s-au transformat in obiecte trebuitoare, am cumpărat casa asta, i-am dat pe parintii voștri la școala, iar ce a mai rămas a ajuns la CEC, pentru voi. La 18 ani fiecare dintre voi va avea câte un bănuț de aur de la mine, amintire.
Dar sa țineți bine minte, continua bătrâna.: Banu-i ochiul dracului! Va ia sufletul și mintea în stăpânire. Așa ca mai bine sa nu gasiti nicio comoara. Iar dacă o gasiti sa nu va atingeți de ea pana ce nu este ridicat blestemul ce o apara!
—-
Povestirea face parte dintr-un roman de aventuri pentru copii, aflat in pregătire.
Autor Larisa Toader
#1001denoptimagice