Coborând aproape pe bâjbâite, cu picioarele lor groase, pe o scară din gheață șlefuită parcă de cel mai îndemânatic meșter, cei doi oameni de zăpadă se pomeniră, după câteva minute de coborâre pe treptele ce se încolăceau ca un șarpe către măruntaiele pământului, într-o sală lungă și înaltă, cu tavan boltit de cristal.
Ai fi zis că, odată cu ei, coborâse și cerul spuzit de stele de deasupra, laolaltă cu o lună albă și rotundă, ce părea să lumineze mai puternic decât soarele de deasupra.
În lumea din adâncurile pământului strălucirea albă a lunii venea atunci când galbenele raze ale soarelui o luminau pe cea de deasupra.
Ținutul înghețat semăna întrucâtva cu cel din care plecaseră oamenii de zăpadă, dar era cu mult mai frumos. Zăpada afânată ce acoperea totul în jur scânteia îmbietor pentru cei doi călători ai noștri care tânjiseră îndelung după prospețimea ei și gustul ei neasemuit. Câțiva fulgi veseli veniră în întâmpinarea lor, găsind o plăcere nespusă în joaca lor.
O platoșă de gheață părea să acopere această lume nemaivăzută, asemănătoare celei pe care o lăsaseră în lumea lor. Era semn că era deja în Regatul cârmuit de Zâna Ghețurilor și a Zăpezii.
Cei doi călători ai noștri nu se mai săturau privind de jur împrejur. Totul era atât de frumos! Așa arătase, la începuturi și Ținutul lor, înainte ca Zâna să fi uitat de ei.
– Cine sunteți voi, călătorilor și ce căutați aici? se auzi o voce cristalină. Cu o tresărire, Moș Costache își reveni din visare și, privind în jur cu mâna streașină la ochi ca să distingă ceva în albul orbitor, vru să răspundă.
Însă Baba Saveta i-o luă înainte, cu un ton arțăgos:
– CINE SUNTEM, CINE NU SUNTEM, NU TE PRIVEȘTE PE TINE! Mai bine spune-ne tu cine ești și de unde ne vorbești? Așa te-au crescut ai tăi? Să intri în vorbă cu lumea fără să saluți?…
Bătrâna ar mai fi avut multe de spus, dar moșneagul o prinse de mână cu un ton împăciuitor făcându-i un semn să tacă. Nu era momentul să stârnească o ceartă care ar fi putut ajunge la urechile zânei.
Și totuși, se pare că vocea țâfnoasă a babei avu darul să-l sperie de pe interlocutorul lor, pentru că păru să tacă fâstâcit. Și, înainte ca cei doi să mai poată face un pas, în fața lor se ivi un spiriduș alb, mic și drăgălaș, alcătuit cu totul și cu totul din zăpadă.
– Sunt Snowball, aghiotantul zânei, spuse el ușor intimidat. Trebuie să vă aflu numele ca să-l spun stăpânei noastre. Așa mi s-a poruncit, scânci el, privind-o cu teamă pe bătrâna care părea era de trei ori mai mare decât el.
Aceasta se mai îmblânzise când îl văzuse așa mic și pipernicit. Acum se uita la el cu o privire maternă.
– Mânca-l-ar mama de drăgălaș! Ești tare frumușel, băiețelule! îi spuse ea cu voce duioasă.
Asta nu ar fi trebuit să o facă. Pentru că prichindelul se îmbățoșă brusc și răspunse cu asprime în glas:
– Află că nu sunt un băiețel, sunt un spiriduș în toată regula. Ba chiar sunt cel mai înalt din familia mea, dacă vrei să știi! mai spuse ridicându-se pe vârfuri și aruncându-i priviri mustrătoare pe sub sprâncenele-i stufoase.
-Mulțumim de binețe, voinicule, se grăbi să spună bătrânul ca să taie brusc schimbul de replici care amenințau să degenereze într-o dispută inegală. Te rugăm să o anunți pe Mărita noastră stăpână că suntem doi soli veniți din Ținutul Zăpezii și al Ghețurilor creat domnia sa cu mulți ani în urmă.
– Aveți programare? întrebă Snowball scoțând numai el știa de unde un catastif și începând să citească în el.
– Să avem… ce? întrebă bătrânul nedumerit, căscând ochii mari.
– O programare a întâlnirii cu Mărita noastră stăpână…
Moș Costache era tot mai nedumerit. Ce-o mai fi fiind și ”programarea” asta? se întreba el rotind cu spaimă ochii în jur. Nu putea să se întoarcă fără să o vadă pe zână! Ce le va spune oamenilor de zăpadă?
– Păi ce mai aștepți, fă-ne o pro… de-aia cum îi spui tu, că n-avem vreme de pierdut! Ce-o tot lălăi atâta? interveni și Baba Saveta fără să-l slăbească pe spiriduș cu privirea ei oțelită.
Acesta mormăi ceva în barbă, încercând să se țină la distanță de ea. Încă nu știa dacă-i displăcea mai mult când era mămoasă sau când era țâfnoasă, dar hotărât lucru, era o persoană de care era mai bine să te ferești își spuse privind-o pe furiș cu teamă. Apoi spuse cu voce tare.
– Bine, v-am programat peste o săptămâna și…
– Ce face??? se rățoi iar baba scurt. Da ce-ți imaginezi tu, prichindelule, că avem timp de pierdut pe aici? Azi am venit, azi o vedem pe mărita stăpâna iar dacă nu… se opri căutând o amenințare potrivită. … Ne ducem la ea și fără ajutorul tău, încheie ea triumfătoare. Ce vrei, moșule? se răsti brusc la bătrânul care încerca să o domolească tot trăgând-o discret, de pulpana hainei. Nu pot să zic nimic de răul tău, vocea bătrânei răsună în tăcea albă din jur.
-Ce-i acolo? Cine se ceartă? întrebă brusc o voce calmă ce părea să vină de nicăieri și de pretutindeni.
Spiridușul înțepeni:
– Zâna Ghețurilor și a Zăpezii, șopti el cu îngrijorare în voce și mâinile începură să-i tremure.
#1001denoptifermecate
#povestipentrucopii
#autorcopii
#LarisaToader
#1001denoptimagice