– repovestită –
Demult tare, pe vremea când zânele și alte făpturi magice trăiau laolaltă cu muritorii de rând și îi ajutau după puterile lor, Vâlva Pădurii, văzând că puii viețuitoarelor sunt foarte nevolnici, și-a pus în minte să-i întărească.
Și, într-o primăvară, după ce natura înverzise și toate familiile cu două și patru picioare din codru se bucurau de venirea pe lume a noilor membri, zâna a dat sfară-n toată pădurea să se adune întreaga suflare în zăvoiul de lângă Izvorul Zânelor, fiecare împreună cu puiul său.
De peste tot au prins să vină viețuitoare mari și mici, târându-se sau mergând.
Iar când toate s-au adunat, Vâlva Pădurii a coborât în mijlocul lor și le-a grăit așa:
– Știu cât vă este de grea viața vouă si copiilor voștri. Vă voi ajuta să devină mai ușoară. Luați-vă puii si aruncați-i este casă. Iar când se vor ridica de jos, fiecare va putea să meargă.
Animalele au făcut întocmai.
Vulpea și-a aruncat puii peste vizuină, iepuroaica peste culcuș, ursul peste bârlog, calul peste grajd și tot așa. Și fiecare pui, cum cădea, pe loc i se întăreau picioarele, se ridica și pornea să meargă.
În cele din urmă a ieșit din colibă și nevasta pădurarului cu copilașul în brațe.
– Haide, aruncă-ți copilul peste colibă! a îndemnat-o zâna.
– Nu pot, a șoptit femeia cu ochii înlăcrimați. E prea mic, dacă se va lovi? Mi-e milă de el.
– Ei, dacă ți-e milă, atunci ține-l în brațe, i-a răspuns Vâlva Pădurii cu răceală, dispărând în negurile care coborau din munte odată cu înserarea.
Și așa se face că, de atunci, copiii oamenilor trebuie ținuți în brațe timp de un an înainte de a se putea ridica pe picioarele lor, spre deosebire de puii celorlalte viețuitoare.
***
Legenda veche din Țara Moților, repovestită.
___
#LarisaToader
#1001denoptimagice