Albastru-ca-grâul

Codiță-Cenușie se joacă de-a culorile cu frații și surorile lui.

Mămica ține scorul.

 – Roșu ca… macul, spune micuța Gât-auriu.

 – Bravo, spune mămica și  rățușca primește o steluță aurie.

 – Verde ca… iarba, spune micul Labuțe-galbene și primește și el o stea aurie.

E rândul lui Codiță-Cenușie.

 – Albastru ca… ca… grâul, exclamă el triumfător.

 – Dragul mamei, grâul nu este albastru. Cerul e albastru, la fel și albăstrița, chiar și apele lacului pot fi. Dar grîul nu… grâul este galben.

 – Ba nu e! Spune Codiță-Cenușie apăsat. Și grâul este albastru! Pentru că așa vreau eu!

 – Ce imaginație bogată ai! Șoptește mămica nemulțumită.

 – Eu de ce nu primesc o steluță aurie? Se supără Codiță-Cenușie. Albastru-ca-grâul, repetă el, ca să fie sigur că toată lumea a înțeles și întinde lăbuța portocalie.

Mămica oftează biruită și îi întinde o steluță.

 – Ura! Albastru-ca-grâul! Albastru-ca-grâul! Începe să cânte Codiță-Cenușie prin casă mulțumit că a învins din nou.

*****

Codiță-Cenușie este la grădiniță. Astăzi învață culorile. Doamna le prezintă pe rând fiecare culoare și îi îndeamnă să spună ce elemente din natură au culoarea prezentată.

 – Ia să vedem, spune ea, cine știe ce este de culoare albastră în natură. Spune tu, Codiță-Cenușie!

 – Albastru-ca-grâul, spune rățoiul foarte mândru de el.

 – Codiță-Cenușie, grâul nu este albastru; Albastru este cerul, este floarea de nu-ma-uita, este apa uneori, dar grâul nu. Nicidecum. Grâul este galben ca în această fotografie, mai spune educatoarea arătând o fotografie cu un lan de grâu.

 – Ba nu, spune Codiță-Cenușie, supărat. Eu vreau să fie albastru. Vreau! Vreau! Vreau! Se răstește el aproape gata să plângă.

Educatoarea nu mai spune nimic și trece la lecția următoare.

************************

Codiță-Cenușie este în parc alături de prietenii lui. S-au dat în leagăn și pe balansoar până au obosit.

 – Hai să ne jucăm de-a culorile, propune micul Cocoșel Moțatul. Eu sunt verde ca iarba.

 – Eu sunt albă ca mușețelul, sar și sora lui Moțata.

 – Eu sunt albastru ca grâul, răspunde mândru și Codiță-Cenușie.

 – Grâul nu e albastru, e galben, spune Moțatul încântat. Ai pierdut, Codiță-Cenușie.

 – Ba n-am pierdut și grâul e albastru, se înflăcărează Codiță-Cenușie.

 – Ba nu e, ripostează Moțatul și mai înflăcărat. Am fost în lanul de grâu cu mămica și n-am văzut nici măcar un fir albastru. Toate sunt galbene. Ai pierdut, sâc! îi face el în ciudă lui Codiță-Cenușie.

Soră-sa, Moțata, îi sare în ajutor.

 – Hi, hi, hi! Auzi, grâu albastru. Codiță-Cenușie a luat-o razna. Vede grâu albastru. Și iarba? Nu cumva și ea e tot albastră? Hihihi! Prost mai ești Codiță-Cenușie!

Rând pe rând și alți copii se alătură celor doi frați răutăcioși și râzi, și râzi… fără ca măcar să știe de ce râd.

Codiță-Cenușie fuge rușinat la maică-sa.

 – Mami, hai să mergem acasă! Se roagă el cu lacrimi în ochi. Te rog! Te rog! Te roooog!

 – Ce s-a întâmplat Codiță-Cenușie?

Micul rățoi izbucnește în plâns.

 – Nu mai vreau să mă joc în viața mea cu Moțatul și Moțata. Niciodată! Niciodată!

 – Ce s-a întâmplat, dragul mamei?

 – Au râs de mine. Când le-am spus că grâul e albastru. De ce, mami? De ce sunt unii copii atât de răi? De ce nu acceptă ce le spun? Eu vreau ca grâul să fie albastru!

 – Și… ești sigur că este?

Codiță-Cenușie se gândește puțin…

 – În mintea mea, da…

 – Și în realitate? Ai văzut tu, cu ochii tăi, nu în mintea ta, grâu albastru?

 – Păi… nu, dar vreau să fie.

 – Dragul meu, azi ai învățat câteva lecții foarte importante… În primul rând, nu întotdeauna ceea ce ne dorim sau visăm este posibil în acest moment. Poate că, în viitor, vom avea grâu albastru, dar acum nu există… Oricât ne-am dori acest lucru, în prezent nu este posibil.

 – Și atunci, dacă eu îmi imaginez un lucru, nu mai pot vorbi despre el ca să nu râdă copiii de mine?

 – Asta este a doua lecție importantă pe care ai învățat-o. Nu întotdeauna cei din jur acceptă ideile noi sau neobișnuite. Unele le vor stârni râsul, altele îi vor enerva sau pur și simplu pe altele le vor ignora. De aceea, fie nu vorbim despre ideile noastre, fie ignorăm părerile celor din jur și ne vedem de drum. Dacă ne așteptăm ca toată lumea să ne accepte ideile neobișnuite sau ciudate, vom suferi.

 – Dar tu și doamna nu ați spus nimic. Nu m-ați certat, nu ați râs și nici nu mi-ați interzis să vorbesc despre asta, spuse Codiță-Cenușie cu reproș. De ce?

 – Dragul meu, aceasta este a treia lecție pe care ai învățat-o astăzi. Când încerci să îți impui ideile cu forța, poți avea senzația că sunt acceptate. Și poate chiar sunt, pentru o perioadă. Alteori pot fi ignorate complet. Dar ține minte! Adesea, tot ce impui cu forța se va întoarce să te muște de coadă. Nimic din ce este forțat nu durează, dacă oamenii nu sunt convinși de ideile tale.

 – Adică, dacă eu i-aș convinge că grâul este albastru, aș avea mai mult succes?

 – Doar dacă este adevărat. Altfel te vor acuza de minciună.

 – Off! Ce ciudat! Și ce greu e să te înțelegi cu cei din jur!, oftă Codiță-Cenușie.

 – Viața e ciudată și complicată.! Dar de asta e atât de frumoasă! Hai, fugi la joacă! Sunt sigură că prietenii tăi au uitat deja de supărare și că de-abia așteaptă să vă jucați din nou împreună.