Într-adevăr, era zâna… Și pe fața ei nu se citea nicio urmă de bunăvoință cât de mică.
– De ce îmi tulburați liniștea străinilor? răsună pătrunzătoare vocea ei.
Călătorii noștri făceau fețe-fețe. Nu era chiar cea mai potrivită manieră de a o cunoaște pe cea care-i crease. Mai ales că veniseră să o roage să-și amintească de ei.
-Să vedeți… începu bătrânul scărpinându-se în creștet. Eu sunt Costache, iar ea e Saveta, soția mea. Am venit tocmai din Ținutul Zăpezii și al Ghețurilor… continuă apoi cu vocea intretaiată de emoții, uitându-se in jur. Era cam greu să vorbească fără să-si vadă interlocutorul. Și vrem să te rugăm…
Vocea i se frânse numaidecât căci un vârtej de fulgi și zăpada se porni in jurul celor doi călători si din el se întrupă o făptură cu totul albă cu fața străvezie și plete argintii.
– Ținutul zăpezii si al Gheții? întrebă ea mirată privindu-i pe cei doi oameni de zăpadă cu ochii plini de curiozitate.
Apoi după câteva clipe de gândire, paru sa-si amintească:
– Hmm! Vrei să spui globul meu de sticlă? Chiar, pe unde o fi oare? Veniți cu mine! mai spuse și făcu un semn din mână.
Cât ai clipi, cei doi călători se simțiră luați pe sus de un vârtej de fulgi, aidoma celui ce o adusese pe zână și, cât te-ai șterge la ochi, se pomeniră în palatul de gheață al Zânei.
Flori minunat sculptate de ger ii înconjurau din toate părțile.
Fără să arunce nici măcar o privire la frumusețile dimprejur, zâna se grăbi către o policioară pe care se aflau rânduite mai multe globuri de sticlă. Îl ridică pe unul dintre ele și privi înăuntru, prin cupola-i de sticlă. O lume in miniatură părea să lancezească, oameni și animale din zăpada și gheață.
Zâna îl scutură ușor apoi, ridicând bagheta ei magică făcu un semn. O ninsoare ușoară prinse să cearnă dinspre bolta care acoperea globul.
Lângă zână, cei doi călători urmăreau totul cu ochii cât tăciunii pe care ii purtau la veston. Acum înțelegeau.
Erau locuitorii unei lumi dintr-un glob de sticlă. Și, ciudat sau nu, acest lucru nu-i supăra câtuși de puțin.
– Gata, răspunse zâna după ce mai mișcă puțin globul ca zăpada afânată sa se așeze mai bine. Am terminat aici. Uitasem de voi, clatină ea din cap in semn de scuză, dar n-o sa se mai întâmple. In fiecare săptămână Snowball va fi însărcinat cu îngrijirea globurile de sticlă.
Cel menționat înclină din cap, prea conștient de importanța misiunii lui.
– Iar voi, se întoarse ea spre cei doi călători, drum bun spre casă și vă mulțumesc ca mi-ați amintit de aceasta lume atat de dragă sufletului meu. M-ar fi întristat nespus sa o pierd, mai spuse întinzându-le mana cu prietenie.
Teribil de emoționați, cei doi bătrâni de-abia îndrăzniră să o atingă. Misiunea lor fusese încununată de succes și urmau sa ajungă înapoi acasă in curând.
Ceea ce s-a întâmplat imediat ce mătura lor, la cuvintele magice ale lui Moș Costache, i-a purtat la fel de repede ca și la venire spre vechea lor Căsuță unde au fost întâmpinați cu voie bună și mii de mulțumiri.
Iar dacă nu s-au topit, mai trăiesc și azi…
Desigur dacă zâna nu a uitat din nou să scuture din când in când globul magic.
#1001denoptifermecate
#povestipentrucopii
#autorcopii
#LarisaToader
#1001denoptimagice