In dimineața următoare Andrei se trezi cu aceeași hotărâre in gând: de a afla locul unde urma să fie Nedeea Lupilor și să găsească o modalitate de a se strecura la intalnirea de taină neobservat.
Însă în zadar colindă împrejurimile toată dimineața. Nu găsi nici un loc care să semene, cât de cât, cu ceea ce-i povestise bunica Sofia.
Și, pe când se așeza pe un buștean să-și mai tragă sufletul după toată alergătura, fără să îndrăznească, totuși, sa se îndepărteze de căsuța bunicilor, de teama sălbăticiunilor, ii veni o idee: dacă Andreea putea înțelege graiul fiarelor (așa cum bănuia) iar mirosul ii devenise atat de fin încât simțea, de la distanță, diversele arome, cu siguranță ar putea să adulmece mirosul de lupi dintr-un loc in care aceștia își petrec destul de mult timp.
Alergând pe cât de repede îi dădea voie zăpada înghețată, se îndreptă spre casă. Trebuia să se grăbească dacă voia să mai găsească locul pe lumină, cugetă grăbit.
Avu norocul să își găsească sora in curte și, în câteva cuvinte, îi explică de ce avea nevoie de mirosul ei fin.
Mai întâi fata nici nu vru să audă, dar apoi, după ce înțelese că ar fi putut vedea Nedea Lupilor, despre care le povestise bunica, curiozitatea o birui și se învoi.
Adulmecând cu nasul ei delicat aerul, fata o porni urmată de fratele ei spre pădurea de brazi, de unde o chemau glasuri tainice și de neoprit.
Nu după mult timp cei doi copii intrară intr-o poiană cu zăpadă bătătorită în care sute de urme care mai de care mai ciudate se întretăiau in toate părțile.
Era, fără îndoială, poiana unde aveau loc Întâlnirile de taină ale Lupilor.
In mijlocul Poienii se înălța un grup de trei brazi atât de înghesuiți unul intr-altul că nu le distingeai bine tulpinile, cu cetinile atât de dese că nu se zarea cerul.
Părea cea mai potrivită ascunzătoare, își spuse Andrei, întrebându-se cum ar putea să-și marcheze drumul ca să fie sigur că nimerește.
Ar fi lăsat o dâră de cenușă ca in povestea Hănsel și Gretel dar cunoștea interdicția bunicii in legătura cu tăciunii din această noapte și nu îndrăznea să o încalce.
Soarele se pregătea să apună, nu era nicio clipă de pierdut… așa că decise să se urce imediat în cei trei brazi, să se ascundă in cetina lor și să aștepte apoi venirea lupilor, in ciuda împotrivirii surorii lui care nu voia nici in ruptul capului să-l lase singur.
-Trebuie sa pleci, o rugă el pentru a suta oară, tu miroși a lup, te vor adulmeca imediat. Dar, mai ales, vor simți că ești dintr-o altă haită și vor începe să te caute. Dar mirosul de oameni nu-i va deranja prea mult, cu siguranță știu de căsuța bunicilor, doar îi fură mereu câte o oaie sau un miel, își sfârși el pledoaria.
Cu mare greutate, sora lui se lasă înduplecată, mai ales când înțelese ca trebuia să-i acopere lipsa in fața bunicilor.
-Bine, însă mă voi întoarce in zorii zilei. Ai tot ce-ți trebuie ca să nu îngheți de frig?
Băiatul confirmă din cap. Avea ghete îmblănite, căciulă groasă, pantaloni de ski și o geacă termică. In plus, ca o măsura suplimentară, avea in rucsac un sac de dormit in care s-ar fi învelit dacă gerul ar fi fost prea aspru și un termos plin cu ciocolată caldă. Nu trebuia să aștepte decât șase ore, pana la miezul nopții, când Sfântul Petru avea să se arate, conform poveștilor bunicii Sofia.
“Nimic mai simplu”, își spuse încercând să se încurajeze. Perspectiva de a sta atâtea ore cățărat intr-un copac, singur, începea să nu-l mai încânte și puțin ar mai fi lipsit până să se lase păgubaș. Încercă, totuși, să se îmbărbăteze.
-Ia, asta, ii spuse sora lui întinzându-i niște căști. E o stație de emisie-recepție, completă apoi, văzând privirea nedumerită a copilului. Mi le-a adus Moș Nicolae când eram acasă și încă n-am avut ocazia sa le folosesc. Emit până la 1 km in linie dreaptă, ar trebui sa ajungă. Așa putem sta de vorbă ca să nu-ți fie urât. Iar dacă ți se întâmplă ceva, e suficient sa-mi spui și vin cu haita de câini a bunicului sa te salvez, îl mai încurajăm ea
Băiatul vru mai întâi sa protesteze, dar apoi se răzgândi și își puse casca in ureche.
Părea un plan bun.
Avea câteva filme descărcate in telefon, dar și muzică. Deși Internetul continua sa nu funcționeze, telefonul nu era complet inutil.
Iar dacă tot trebuia sa stea atâtea ore cocoțat pe crengile celor trei brazi, cel puțin sa nu se plictisească, își spuse punând in cealaltă ureche casca telefonului.
Apoi, profitând de lumina cenușie a crepusculului prin care de-abia se mai zăreau ramurile amestecate ale celor trei conifere, prinse să se cațere agățându-se cu mâinile înmănușate de crengile înghețate. Iar după ce-l trecură toate apele, reuși sa ajungă până in locul unde încrengătura era mai mare ca să-și facă un culcuș.
Și se puse pe așteptat.
#1001denoptifermecate
#povestipentrucopii
#autorcopii
#LarisaToader
#1001denoptimagice