Puișorul păcălit

Rățoiul Codiță-Cenușie este supărat.

Pe toată lumea, pe frații și surorile lui, dar mai ales pe mămica. Pentru că nu-l mai lasă în parc. Și ce frumos se juca!

 – Gata, Codiță-Cenușie, spune mami, E timpul să mergem acasă.

– Nu vreau!!! țipă Codiță-Cenușie. Mai vreau în parc!!!

– Nu se poate, puiul mamei. Trebuie să mergem acasă. Să mâncăm și să ne pregătim de culcare. Mâine mergem la grădi.

– Nu vreau! Nu vreau! Nuuuu! urlă Codiță-Cenușie.

– Dragul mamei, frații tăi sunt obosiți. Trebuie să mergem acasă.

– Nu!!! țipă Codiță-Cenușie din nou. Mai vreau în parc!!!!

Degeaba, mămica rață Gât-de-zăpadă începe să strângă jucăriile și-l pregătește de plecare.

Codiță-Cenușie se trântește pe jos și începe să plângă cu furie:

– Nu vreau acasă! Vreau în parc! Ești o mamă rea! urlă el și o privește cu ură pe mămica rață.

– Dragul meu, ești băiat mare acum. E posibil să te porți așa? Mami te iubește dar acum trebuie să o asculți. Mergem acasă.

– NUUUU! țipă Codiță-Cenușie din nou, în timp ce lacrimi uriașe i se preling pe vârful ciocului.

Degeaba. Mami îl pune în cărucior alături de frații lui și pornește spre casă fără să mai spună nimic.

Codiță-Cenușie continuă să scoată suspine sfâșietoare, dar mami nu pare să le audă. În cele din urmă rățoiul tace, dar s-a hotărât: mâine va fugi de la grădiniță și o să vină în parc și o să se joace cât o să vrea el. Na!

Și exact așa face…

A doua zi de dimineață, micul Codiță-Cenușie profită de neatenția educatoarei și pleacă singur în parc. Însă locul de joacă e pustiu. Toți copiii cuminți sunt la școală sau la grădiniță.

Codiță-Cenușie se dă singur în leagăn, apoi pe tobogan, apoi în balansoar. Apoi se plictisește.

”Ce rău e să fii singur!” se gândește puiul de rață. ”O să mă întorc la grădi”, se hotărăște el brusc și pornește singur pe stradă. Dar până la grădiniță mai e mult de mers și a obosit. Micul rățoi se așază pe o bancă în parc să se odihnească.

”Off, ce foame îmi este! se gândește el pofticios amintindu-și cu regret de mâncarea gustoasă de la grădiniță.

Tocmai atunci se așază lângă el bătrâna găină Pestrița, vecina lui.

– Ce faci aici, Codiță-Cenușie?

– Am venit să mă joc în parc, răspunde micul rățoi.

– Și de ce nu ești la grădiniță cu ceilalți copii?

Codiță-Cenușie tace rușinat. Pestrița se uită la el cu viclenie.

– Ce bine că te-am găsit, micuțule! Uite tocmai m-am întâlnit cu mămica ta și mi-a spus că pentru astăzi grădinița s-a terminat. O să te duc eu acasă. Hai cu mine pe bicicletă!

– Uraa!!! Să mergem! se bucură Codiță-Cenușie, fericit că nu mai merge pe jos.

În câteva clipe se cațără pe bicicletă, în spatele Pestriței, și pornesc la drum. După puțin timp ajung în fața casei bătrânei.

– Offf!, ce-am obosit! spune Pestrița cu voce bătrînească. Hai să ne oprim să bem puțină apă! Și mi-e așa de foame! Ai vrea să mâncăm ceva?

Codiță-Cenușie ar vrea să refuze. Mămica i-a spus mereu să nu primească nimic de la străini. Dar îi este așa de foame! Nu se întâmplă nimic dacă mănâncă ceva, nu-i așa? se gândește el pofticios. Doar Pestrița este vecina lui și o cunoaște de când era boboc.

– Intră-intră, Codiță-Cenușie, îl îndeamnă bătrâna găină. Uite, am făcut ieri o plăcintă cu mere foarte bună. Trebuie neapărat să o guști!

Și Pestrița îi dă o felie de plăcintă și un pahar cu lapte.

– Să vezi ce bună e! îi spune ea încurajatoare. Sunt sigură că o să-ți placă!

Codiță-Cenușie bea din paharul cu lapte și mușcă din plăcintă.

– Mmmm! E delicioasă! declară el cu gura plină.

Deodată, rățoiul se simte cuprins de amețeală și camera începe să se învârtă cu el. Amețit, închide ochii și adoarme imediat.

Când se trezește, Codiță-Cenușie simte că totul este ud și rece în jurul lui. Doar lăbuțele parcă-parcă încep să i se încălzească. Când deschide ochii, află și de ce: este într-o oală cu apă, pusă pe foc. În jurul lui, doi mici pui de vulpe așteaptă să se trezească.

– Uite-l, uite-l, s-a trezit! strigă unul dintre ei.

– Ura! Ura! Azi mâncăm friptura! țipă și al doilea pui de vulpe.

– Unde sunt? întreabă Codiță-Cenușie nedumerit, privind în jur.

– Ești acasă la noi. Mămica te-a cumpărat de la tanti Pestrița pentru cină. Ce bine o să mai mâncăm! strigă puii de vulpe din nou. Ura! Ura! Azi mâncăm friptura! încep ei să cânte și să joace pe lângă oală.

Codiță-Cenușie începe să plângă speriat:

– De ce? De ce n-am ascultat-o pe mămica? Vreau la mami!!! șoptește el printre suspine.

Puii de vulpe râd și cântă și îl trag de coadă…

Puișorul începe să țopăie în oală. Apa s-a încălzit și îl arde la lăbuțe. În curând va începe să clocotească. Încă puțin și Codiță-Cenușie va deveni Codiță-Fiartă.

Deodată se aud de afară strigăte furioase. O patrulă de câini polițiști încercuiește Casa Vulpii.

– Nu mai aveți scăpare! strigă tare o voce. Sunteți încercuiți! Predați-vă!

Dar puii de vulpe sunt vicleni. Au o ieșire secretă și fug înainte ca patrula câinilor polițiști să intre în casă.

În ultima clipă, rățoiul Codiță-Cenușie este salvat. Doar puțin dacă mai întârziau și puișorul era fiert. Căpitanul patrulei de câini polițiști îl ceartă:

– Așa pățesc toți copiii care nu-și ascultă părinții. Dacă nu o urmăream noi pe Pestrița, am fi aflat prea târziu că te-a adus drept cină la Casa Vulpii.

Lui Codiță-Cenușie îi pare foarte rău. Plângând, el șoptește:

– Promit că n-o să mai fac! De acum o voi asculta mereu pe mămica!

Înduioșat, căpitanul patrulei îl mângâie pe creștet. Totul e bine când se termină cu bine!

 

Povestire scrisă de Larisa Toader

One Reply to “Puișorul păcălit”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *