Puișorul păcălit

Rățoiul Codiță-Cenușie este supărat.

Pe toată lumea, pe frații și surorile lui, dar mai ales pe mămica. Pentru că nu-l mai lasă în parc. Și ce frumos se juca!

 – Gata, Codiță-Cenușie, spune mami, E timpul să mergem acasă.

– Nu vreau!!! țipă Codiță-Cenușie. Mai vreau în parc!!!

– Nu se poate, puiul mamei. Trebuie să mergem acasă. Să mâncăm și să ne pregătim de culcare. Mâine mergem la grădi.

– Nu vreau! Nu vreau! Nuuuu! urlă Codiță-Cenușie.

– Dragul mamei, frații tăi sunt obosiți. Trebuie să mergem acasă.

– Nu!!! țipă Codiță-Cenușie din nou. Mai vreau în parc!!!!

Degeaba, mămica rață Gât-de-zăpadă începe să strângă jucăriile și-l pregătește de plecare.

Codiță-Cenușie se trântește pe jos și începe să plângă cu furie:

– Nu vreau acasă! Vreau în parc! Ești o mamă rea! urlă el și o privește cu ură pe mămica rață.

– Dragul meu, ești băiat mare acum. E posibil să te porți așa? Mami te iubește dar acum trebuie să o asculți. Mergem acasă.

– NUUUU! țipă Codiță-Cenușie din nou, în timp ce lacrimi uriașe i se preling pe vârful ciocului.

Degeaba. Mami îl pune în cărucior alături de frații lui și pornește spre casă fără să mai spună nimic.

Codiță-Cenușie continuă să scoată suspine sfâșietoare, dar mami nu pare să le audă. În cele din urmă rățoiul tace, dar s-a hotărât: mâine va fugi de la grădiniță și o să vină în parc și o să se joace cât o să vrea el. Na!

Și exact așa face…

A doua zi de dimineață, micul Codiță-Cenușie profită de neatenția educatoarei și pleacă singur în parc. Însă locul de joacă e pustiu. Toți copiii cuminți sunt la școală sau la grădiniță.

Codiță-Cenușie se dă singur în leagăn, apoi pe tobogan, apoi în balansoar. Apoi se plictisește.

”Ce rău e să fii singur!” se gândește puiul de rață. ”O să mă întorc la grădi”, se hotărăște el brusc și pornește singur pe stradă. Dar până la grădiniță mai e mult de mers și a obosit. Micul rățoi se așază pe o bancă în parc să se odihnească.

”Off, ce foame îmi este! se gândește el pofticios amintindu-și cu regret de mâncarea gustoasă de la grădiniță.

Tocmai atunci se așază lângă el bătrâna găină Pestrița, vecina lui.

– Ce faci aici, Codiță-Cenușie?

– Am venit să mă joc în parc, răspunde micul rățoi.

– Și de ce nu ești la grădiniță cu ceilalți copii?

Codiță-Cenușie tace rușinat. Pestrița se uită la el cu viclenie.

– Ce bine că te-am găsit, micuțule! Uite tocmai m-am întâlnit cu mămica ta și mi-a spus că pentru astăzi grădinița s-a terminat. O să te duc eu acasă. Hai cu mine pe bicicletă!

– Uraa!!! Să mergem! se bucură Codiță-Cenușie, fericit că nu mai merge pe jos.

În câteva clipe se cațără pe bicicletă, în spatele Pestriței, și pornesc la drum. După puțin timp ajung în fața casei bătrânei.

– Offf!, ce-am obosit! spune Pestrița cu voce bătrînească. Hai să ne oprim să bem puțină apă! Și mi-e așa de foame! Ai vrea să mâncăm ceva?

Codiță-Cenușie ar vrea să refuze. Mămica i-a spus mereu să nu primească nimic de la străini. Dar îi este așa de foame! Nu se întâmplă nimic dacă mănâncă ceva, nu-i așa? se gândește el pofticios. Doar Pestrița este vecina lui și o cunoaște de când era boboc.

– Intră-intră, Codiță-Cenușie, îl îndeamnă bătrâna găină. Uite, am făcut ieri o plăcintă cu mere foarte bună. Trebuie neapărat să o guști!

Și Pestrița îi dă o felie de plăcintă și un pahar cu lapte.

– Să vezi ce bună e! îi spune ea încurajatoare. Sunt sigură că o să-ți placă!

Codiță-Cenușie bea din paharul cu lapte și mușcă din plăcintă.

– Mmmm! E delicioasă! declară el cu gura plină.

Deodată, rățoiul se simte cuprins de amețeală și camera începe să se învârtă cu el. Amețit, închide ochii și adoarme imediat.

Când se trezește, Codiță-Cenușie simte că totul este ud și rece în jurul lui. Doar lăbuțele parcă-parcă încep să i se încălzească. Când deschide ochii, află și de ce: este într-o oală cu apă, pusă pe foc. În jurul lui, doi mici pui de vulpe așteaptă să se trezească.

– Uite-l, uite-l, s-a trezit! strigă unul dintre ei.

– Ura! Ura! Azi mâncăm friptura! țipă și al doilea pui de vulpe.

– Unde sunt? întreabă Codiță-Cenușie nedumerit, privind în jur.

– Ești acasă la noi. Mămica te-a cumpărat de la tanti Pestrița pentru cină. Ce bine o să mai mâncăm! strigă puii de vulpe din nou. Ura! Ura! Azi mâncăm friptura! încep ei să cânte și să joace pe lângă oală.

Codiță-Cenușie începe să plângă speriat:

– De ce? De ce n-am ascultat-o pe mămica? Vreau la mami!!! șoptește el printre suspine.

Puii de vulpe râd și cântă și îl trag de coadă…

Puișorul începe să țopăie în oală. Apa s-a încălzit și îl arde la lăbuțe. În curând va începe să clocotească. Încă puțin și Codiță-Cenușie va deveni Codiță-Fiartă.

Deodată se aud de afară strigăte furioase. O patrulă de câini polițiști încercuiește Casa Vulpii.

– Nu mai aveți scăpare! strigă tare o voce. Sunteți încercuiți! Predați-vă!

Dar puii de vulpe sunt vicleni. Au o ieșire secretă și fug înainte ca patrula câinilor polițiști să intre în casă.

În ultima clipă, rățoiul Codiță-Cenușie este salvat. Doar puțin dacă mai întârziau și puișorul era fiert. Căpitanul patrulei de câini polițiști îl ceartă:

– Așa pățesc toți copiii care nu-și ascultă părinții. Dacă nu o urmăream noi pe Pestrița, am fi aflat prea târziu că te-a adus drept cină la Casa Vulpii.

Lui Codiță-Cenușie îi pare foarte rău. Plângând, el șoptește:

– Promit că n-o să mai fac! De acum o voi asculta mereu pe mămica!

Înduioșat, căpitanul patrulei îl mângâie pe creștet. Totul e bine când se termină cu bine!