Se spune că, pe vremea când locuia la Meinz, tânărul Gutenberg avea un prieten bun, teribil de îndrăgostit.

Într-una din zile, în timp ce acesta își aștepta iubita pe banca preferată, la umbra unui copac bătrân, plictisit și nerăbdător să o întâlnească, a început să scrijelească în scoarța copacului, mai întâi, inițialele sale și ale persoanei iubite, apoi numele fiecăruia în întregime. Dar, pe măsură ce timpul trecea și fata nu mai venea, tânărul se enerva tot mai tare. Așteptarea îndelungată era tot mai apăsătoare. În cele din urmă, înțelegând că așteaptă în zadar, a decupat literele celor două nume din scoarța copacului și, nervos, le-a învelit într-o bucată de hârtie cu gândul de a i le arunca în față iubitei neserioase.

Apoi, cu sufletul plin de mânie, l-a vizitat Gutenberg și i-a povestit întreaga întâmplare, scoțând din sân hârtia în care erau învelite literele și arătându-le drept mărturie.

Gutenberg a rămas încremenit. Cu ochii măriți a privit hârtia albă pe care se vedeau acum clar imprimate literele ce alcătuiseră pe hârtie, scrise invers, numele celor doi protagoniști. Un declic a pus în mișcare rotițele tânărului inventator. Restul este istorie…

Povestea nu menționează ce s-a întâmplat în continuare cu tânărul nefericit în dragoste, iar numele lui lui s-a pierdut în negura vremurilor. Însă ceea ce știm sigur este că a fost suficient ca o minte sclipitoare să se afle la timpul și momentul potrivit pentru o descoperire uimitoare.

Și astfel, ceea ce pentru o persoană a însemnat o tragedie sentimentală, pentru un cercetător cu spirit practic s-a transformat într-una dintre cele mai mari invenții ale omenirii.

Autor: Larisa Toader