Trăia odată un tânăr înstărit care își dorea să se însoare, nici mai mult nici mai puțin, decât cu o fata de o frumusețe perfectă. Oricât i-ar fi explicat cei din jur că frumusetea este trecătoare și ca, adesea, se găsește in lucruri imperfecte, era de neclintit. Și, din acest motiv, le găsea mereu cusururi tuturor celor pe care prietenii și familia voiau sa le pețească: cutare avea ochii sașii, alta avea nasul prea mare, gura prea mică, picioarele prea drepte sau prea strâmbe, parul prea scurt, fața prea rotundă… intr-un cuvânt,, nicio ființa omeneasca nu fusese creata fără greșeală.

Iar acest lucru ii umplea sufletul de amărăciune la gândul ca îi era sortit sa îmbătrânească singur.
Dar lucrurile se pot schimba când nici cu gândul nu gândești.

Într-una din zile, pe când se plimba îngândurat prin curtea conacului, a auzit strigăte de ajutor. Un pitic cât degetul de mare căzuse in fântână arteziana și nu mai putea ieși. Flăcăul n-a mai ținut cont de apa care țâșnea din toate părțile, s-a repezit și l-a salvat pe spiridușul care de-abia mai răsufla. Când și-a revenit din spaimă, prea fericit ca scăpase de necazul care se abătuse asupra lui, piticul s-a oferit sa-i îndeplinească salvatorului cea mai scumpă dorință.

Fața tânărului s-a luminat și i-a povestit numaidecât ce-l frământa. Piticul l-a privit pe sub sprâncene și i-a răspuns:
– Ceea ce-mi ceri nu e lucru ușor, dar te voi ajuta. Cu această baghetă fermecată vei putea crea o făptură de o frumusețe perfectă. Vom călători prin lume cu viteza vântului și acolo unde vei vedea brațe, picioare, ochi, păr neasemuite le vei putea lua cu tine și le vei dărui alesei tale.
Tânărul era încântat. In curând a început sa curteze cele mai frumoase fete din împrejurimi și să le prezinte planurile sale. Frumusețea lor era neasemuită, desigur, dar putea deveni desăvârșită cu ajutorul său.

Însă fiecare fată pe care a petit-o in acest fel, l-a refuzat indignată.
“Oh, nu! Dacă cineva își dorește sa mă in căsătorie, trebuie să ma accepte așa cum sunt. Cu bune și rele, cu calități și defecte. Doar nici el-însuși nu este perfect”, i-a transmis fiecare dintre ele.
Și totuși, una dintre fete a acceptat. Era o făptura frumoasă, cu trup subțire și voce blândă. Avea însă un mare necaz care îi amăra zilele: Frumoșii ei ochi albaștri se uitau cruciș. Iar acest lucru îi era atât de nesuferit încât a acceptat propunerea tânărului. Aceasta părea o binecuvântare.
Imediat ce și-au schimbat inelele de logodnă, flăcăul a început să înfrumusețeze înfățișarea logodnicei sale.

– Uite, ochii aceia, i-a spus el piticului arătându-i spre o tânără cu ochii mari și verzi, cu luciri de smarald, ce privea gânditoare pe geam spre mulțimea de gură-cască ce trecea necontenit prin fața ferestrei sale admirând-o. Ii vreau!
Piticul a făcut un semn și numaidecât perechea de ochi i-a împodobit privirea logodnicei tânărului nostru. Rămasă fără strălucirea care atrăgea toate privirile, tânăra a fugit de la geam sub privirile admiratorilor săi.

Tânărul iubitor de perfectiune a plecat mai departe însoțit de pitic. Nu peste mult timp au ajuns în piața orașului. Lumea se adunase de pretutindeni să vadă cea mai faimoasă dansatoare. Aceasta se învârtea , se învârtea necontenit atrăgând admirația spectatorilor asupra delicateței și frumuseții picioarelor sale.
– Picioarele astea, a șoptit tânărul, ca vrăjit. Le vreau!

Piticul a făcut un nou semn din mână și, cât ai clipi, picioarele superbe au fost înlocuite cu altele obișnuite, iar dansatoarea s-a prăbușit fără sa mai poată face nicio mișcare. Tot ce avea mai frumos dispăruse.

In acest fel, tânărul a călătorit prin lume, alegând de aici părul ca aurul ale unei prințese din miazăzi, de dincolo brațele mlădii și delicate ale unei țesătoare, gura rumenă și voluptoasă a unei făpturi creole sau vocea melodioasă și plină de dramatism a celei mai iubite cântărețe din ținut.

Când a isprăvit, adunase tot ce era mai frumos și o împodobise pe logodnica lui cu cele mai alese daruri.

Cu toate astea, deși ar fi trebuit să fie mulțumit, ceva nu era in regula: toate bogățiile adunate erau perfecte singure, însă puse laolaltă păreau nelalocul lor.

Și mai era ceva: fiecare parte furată avea o personalitate proprie. Picioarele de dansatoare erau mereu cuprinse de neastâmpăr și o învârteau pe săraca fată până o lăsau lac de sudoare. Apoi, vocea cântăreței se pornea sa doinească și cânta, cânta, până ce rămânea fără glas. Ochii i se învârteau in cap pana o apuca amețeala, iar părul îi atârna atât de greu încât trebuia să meargă mereu cu capul plecat ca o bătrână.

Fusese o fată frumoasă și veselă, cu trup mlădios și chip plăcut, cu privire inteligentă in ciuda defectului cu care se născuse. Darurile primite o
transformaseră într-o făptură gârbovită, cu priviri întunecate, chip mereu obosit si ochi stinși.

O tristețe nesfârșită răzbătea din vocea melodioasă, iar gura cu o rotunjime perfectă era mereu strânsă de suferință.

Tânărul care, in ciuda dorinței sale nesăbuite, era un suflet milostiv înțelese de-abia atunci cât greșise dorindu-si o făptură de o frumusețe perfectă.

Căci frumusețea se află si in imperfecțiuni. Iar toate acele calități care, prin ele însele sunt nemaivazute, puse una lângă alta, își pierd strălucirea.

Spășit, îl rugă pe pitic să-l ierte și să dea înapoi toate trăsăturile pe care le luase.
Zâmbind, acesta îl ascultă si făcu un semn. Cât ai clipi, ochii verzi, picioarele de dansatoare, gura fragedă, părul de culoarea aurului, brațele diafane si toate celelalte trăsături fură trimise înapoi către proprietarele de drept. In sfârșit, liniștea se așternuse peste sufletul si trupul tinerei logodnice. Iar tânărul se îndrăgosti cu adevărat de ea si o luă in căsătorie.

Acum, pentru prima dată, remarcase cât de bine se îmbinau trăsăturile fetei între ele si cât de frumoasă era. Și, în ciuda imperfecțiunilor vizibile, totul pe chipul ei era un amestec atât de subtil de frumusețe si armonie încât îi dădea un farmec aparte. Chiar și ochii cei sașii.

Aprilie 2024.

(Repovestire)