Salcia bătrâna și noduroasă era cu mult mai încăpătoare decât s-ar fi așteptat Lena, chiar dacă din exterior nu părea.
Aplecându-se să intre pe ușa micuță, fetița se aștepta să pășească într-o scorbură înghesuită și întunecoasă, în care să se miște doar pe bâjbăite. Dar, spre surprinderea ei, scoarța salciei părea străpunsă din loc în loc de ferestre acoperite cu o perdea de frunze printre care, odată cu un vânticel plăcut, intrau raze aurii și vesele ce îmbrăcau totul în jur într-o aură de poveste.
Încăperea din salcia bătrână semăna cu o cameră dintr-un turn, cu pereții de lemn rotunjiți acoperiți de un mușchi verde și pufos.
⁃ Intră! o îndemnă vocea micuței driade care, așezată turcește pe o canapea garnisită cu iarbă proaspătă, se uita la ea cu ochi plini de curiozitate.
Nu mai văzuse de aproape o fetiță de tare mult timp
La fel de curioasă ca și ea (ba poate chiar mai mult, având in vedere că era prima nimfă pe care o cunoștea), Lena își răsucea capul în toate direcțiile sau și-l lungea ca un cocostârc, dornică să vadă cât mai mult și cât mai repede din lumea asta atât de interesantă.
Un miros de iarbă și lemn îi umplea nările. Însă, pe lângă asta se mai simțea ceva, un miros dulceag ce fetiței i se părea cunoscut, dar fără să știe de unde.
⁃ Poftim, spuse brusc driada, întinzându-i o bucățică de fagure cu miere de tei pe o frunză curată de viță de vie.
Parfumul mierii proaspete ii gâdila pofticios nările cu mirosul pe care fetița îl simțise fără să-l recunoască și care îi aducea aminte de cele mai frumoase momente de la bunici.
Ce putea fi mai plăcut decât să mănânce faguri dulci, împreună cu o zână a pădurii, într-o lume fermecată? se gândea fetița ușor emoționată bălăbănindu-și picioarele pe micuța canapea.
⁃ Ce frumoasă e casa ta! sparse ea tăcerea necontenind să se mire de tot ce vedea.
⁃ Asta nu e nimic, se umflă nimfa in pene, ăsta e doar Foișorul, adică locuința de vară, completă ea văzând că fetița o privește nedumerită.
⁃ Vrei sa spui că e mai mult de atât? se miră Lena întrebându-se unde putea fi restul casei.
Salcia nu părea chiar așa de mare.
⁃ Desigur, răspunse nimfa pufnind în râs, cum altfel am putea trece de gerul iernii?
Apoi, hotărând-se dintr-o dată, o luă de mână spunând:
⁃ Vino cu mine!
Și o trase pe fetiță după ea, în spatele unui perete de crengi împletite ce se traseră înapoi ca o ființă vie, imediat ce le atinse cu mâna.
O scară întortocheată pornea in jos, răsucind-se asemenea cochiliei unui melc prin trupul răsucit al salciei până ce ajunse jos de tot. Deasupra scării nu exista nicio ferestruică ce ar fi putut să capteze lumini zilei însă, din loc în loc, mici luminițe scăpărătoare se aprindeau și stingeau, asemenea steluțelor de pe cer, dar cu mult mai strălucitoare, luminând totul în jur.
Erau licuricii fermecați, prieteni nedespărțiți și tovarăși de joacă ai tuturor nimfelor.
În cele din urmă cele două fetite ajunseră la capătul de jos al scărilor. O ușă cu margini rotunjite, asemenea celei de sus, pe care intrase Lena, era așezată lângă ultima treaptă.
Spre ea se îndreptară cele două și, spre mirarea fetiței pământene, ușa se deschise singură atunci când ajunseră lângă ea.
Nu, nu dădea spre grădină, așa cum se aștepta. Sau, mai exact, nu spre grădina pe care Lena o cunoștea și iubea deja.
Era o grădină cum fetița nu mai văzuse nici în cele mai frumoase povesti.
O grădină fermecată!
Va urma!
Autor: Larisa Toader
___
#LarisaToader
#1001denoptimagice