– Aici e casa ta? întrebă Lena arătând cu mâna spre salcia bătrână și cam ciufulită.
– Exact, iar tu o distrugi cu nesăbuința ta! se răsti făptura cu plete și ochi verzi.
– Scuze!… răspunse copila fără să-și ia ochii de la ea. Tu ești o zână? întrebă brusc cu respect în voce. Vrei să fii prietena mea?
– NU! ripostă fetița din copac la fel de brusc și-i întoarse spatele dispărând înăuntrul salciei.
Lena rămăsese cu gura căscată. Știa că zânele sunt bune și drăguțe, nu așa țâfnoase. Cu toate astea, nu se lăsă intimidată și, plină de îndrăzneală, bătu în scoarța salciei cam pe unde dispăruseră ochii verzi:
-Cioc! Cioc! Cioc! răsunară loviturile ei ca și cum ar fi lovit într-o poartă de lemn.
O față încruntată cu plete încâlcite se ivi numaidecât deasupra ei.
– Ce poftești? se răsti la ea vocea pe care o auzise cu doar puțin timp mai devreme.
– Vrei să te joci cu mine? întrebă Lena repede de teamă ca ființa ciudată să nu dispară.
– De ce aș face-o? răspunse aceasta privind-o cu un dispreț amestecat cu o curiozitate nouă.
Însă copila, fără să se simtă prea deranjată, își continuă discuția:
– Cred că te-ai plictisit să stai singură în copacul ăsta.
– “Copacul ăsta” este casa mea… și e o salcie, se simți fetita cu părul verde datoare să puncteze apăsat.
Apoi vocea i se îmblânzi.
– Chiar mi-ar fi de folos să mai ies din casă, dar nu pot pleca prea departe de copacul meu. Sunt o driadă.
Lena o privi nelămurită.
– Adică… o zână a pădurii?
Ființa ciudată clătină din pletele verzi.
– Nu! Noi, driadele, suntem nimfe ale copacilor și trăim atâta timp cât copacul nostru trăiește. Dar dacă se întâmplă ceva cu el… driada se opri și ochii i se umplură de o tristețe nesfârșită.
Copila înțelese și o privi cu milă.
– Voi avea grijă ca nimic rău să nu i se întâmple, se grăbi ea să o liniștească.
Driada o privi neîncrezătoare.
– Vrei o bucățică de ciocolată? mai făcu Lena o încercare de împăcare.
– Ciocolată?… se miră fetița din copac apropiindu-se cu o curiozitate nouă pe chip.
Lena rupse jumătate din batonul Kinder pe care îl avea in buzunar și i-l întinse driadei, mușcând cu poftă din jumătatea rămasă.
Cu fereală, aceasta îl luă cu vârful degetelor ei de culoarea scoarței de copac și, mai întâi, îl mirosi, apoi o imită și mușcă din baton.
-Mmm! exclamă ea, când gustul dulce îi ajunse pe vârful limbii. Așa trebuie să fie și nectarul zeilor! declară ea cu gura plină.
Lena nu știa despre ce vorbește, era încă prea mică pentru a cunoaște mitologia greacă, de-abia împlinise 7 ani. Dar înțelese că îi plăcea.
Și că, probabil, era prima dată când mânca ciocolată. Pentru că părea că se întâmplase o minune.
Ciocolata avu darul să o îmbuneze pe driada cea arțăgoasă și, pe neașteptate, aceasta spuse privind-o pe fetiță cu ochii ei de culoarea frunzelor de salcie:
– Vrei să intri în casa mea?
Lena aprobă din cap cu putere și, agățându-se de scoarța crăpată a salciei, prinse să urce spre vârful ei ca pe o scară, fără sa știe că, în curând, avea să intre într-o lume cum nu mai văzuse.
Va urma!
Autor: Larisa Toader
___
#LarisaToader
#1001denoptimagice