Într-un oraș cu ziduri gri, mare și aglomerat ca toate orașele de felul său, dintre dalele cenușii cu margini crăpate, răsărise o… garoafă.
Da, o floare adevărată. Mică și delicată, cu un boboc roșu ca cerul la crepuscul, crescută din beton și încăpățânare.
Mai întâi nimeni nu a zărit-o. Oamenii treceau grăbiți cu nasul în telefon sau în cafea, ori cu ochii întorși spre gândurile lor. A fost o mare minune că nu a călcat-o nimeni în picioare.
Apoi, într-o zi, o fetița cu codite blonde și un cățel cârlionțat s-au oprit in dreptul ei. Cățelul a apropiat botul și a mirosit-o. Apoi a ridicat piciorul.
Garoafa a închis ochii oripilată:
– Oh, nu, nu asta! și-a spus cu groază așteptând jetul acid. Era convinsă că nu va supraviețui.
Dar acesta nu a mai venit. Fetița trăsese de lesă și cățelul înțelesese că nu era locul potrivit să-și marcheze teritoriul.
Iar când a deschis din nou ochii, garoafa a zărit o față curioasă ce îi cerceta cu atenție petalele roșii. Imediat apoi câteva picături de apă din sticluța fetiței i-au stropit floarea făcând-o să se înfioare de bucurie și să-și răspândească parfumul.
– Ce bine miroși! a șoptit ea, încântată. Ne vedem la plimbarea de seară, a mai spus apoi trăgând de lesă cățelul care, toropit de soare și de lene, refuza să meargă.
Câteva ore mai târziu, fetița și cățelul s-au întors. Dar nu mai erau singuri.
Împreuna cu ei venea un băiețel doar o idee mai mare, la fel de blond și de curios. Purta în mâini un ciocan și câteva bucăți de scândură.
– Uite, aici este, a spus ea, arătând spre floarea emoționată la gândul ca cineva îi dădea atâta atenție.
– Ai dreptate, are nevoie de un gărduleț, a spus și băiețelul apucând-se imediat de treabă.
Și nu după mult timp, în jurul Garoafei a apărut un gard de o șchioapă, menit să o protejeze.
Apoi băiețelul a bătut un par mai înalt cu semnul de atenție ca să-l vadă toți cei ce treceau cu nasurile în telefoane și în probleme.
Semnul și-a atins scopul. Cei mai mulți au început să ocolească spațiul îngrădit deși… au mai fost zăpăciți care s-au lovit de el mai-mai să cadă în nas.
Cei doi copii veneau zilnic, ba chiar și de două ori pe zi, să-și viziteze garoafa.
Va urma!
#LarisaToader
#1001denoptimagice