Câteva săptămâni au trecut de la întâmplările din Noaptea de Sân’Petru.
Deși programul zilnic părea să-i acapareze toată atenția, Andrei nu putea să-și ia gândul de la ce se va întâmpla la următoarea lună plină. Totul fusese destul de ciudat la întâlnirea din poiană. Și amenința să fie cel puțin la fel în curând.
Oare lupii îi vor da ascultate? Dar sora lui? Știa acum că aceasta va deveni iarăși vârcolac sub vraja lunii pline. Și o va face apoi, iar și iar, din nou și din nou, la fiecare lună plină până la Sfântul Andrei. Timp de 10 luni pline va trebui să o păzească să nu facă necazuri. Va putea oare să-i controleze impulsurile sălbatice? se întrebă băiatul răsucindu-se pentru a mia oară în așternuturi și căutând somnul care, la fel ca răspunsurile, continua să fugă de el.
Încă nu gustase din pâinea magică, deși se întreba mereu ce gust avea. Din vorbele bătrânului și din cărțile vechi pe care le descoperise în aripa de literatură ezoterică a bibliotecii municipale înțelesese că fiecare bucățică de prescure îl va ajuta să înțeleagă graiul haitei al cărei păstor devenise. Și că le va vorbi pe limba lor. Dar restul animalelor? Cu ele cum va fi? Le va înțelege oare?
Nu avusese curajul să afle, deocamdată!
In curând, însă, cel puțin o parte din răspunsuri i se vor dezvălui, se gândi emoționat. Aplicația de pe telefon îl anunțase că peste două zile, exact pe 9 Februarie 2020, avea să fie lună plină.
Era momentul să-și pregătească planul. Noaptea de 8 spre 9 era sâmbătă spre duminică. Va putea, deci, să se strecoare din casă pe neobservate și să-și folosească toiagul magic pentru holograma pe care o vor vedea lupii în poiana lor.
Destul de simplu, nu? Dar înainte de asta trebuia să decidă cum își va ține sora sub control. După un scurt moment de gândire își căutase lesa și o pusese bine. A funcționat o dată, va merge și a doua oară, își spusese fără să poată alunga senzația de teamă care i se cuibărise in suflet.
Ziua de sâmbătă veni și orele începură să se scurgă atât de lent încât băiatului i se părea că timpul stătea pe loc.
Planul lui era simplu: cu puțin înainte de apusul soarelui o va convinge (sau o va păcăli pe sora lui, depindea de cum mergeau lucrurile) și o va lega cu lesa de piciorul mesei. Imediat ce va răsări luna și fata va deveni vârcolac, îi va da o coajă de pâine ca să o transforme în copil înainte ca părinții lor să o vadă sau să plece hai-hui pe străzi și să distrugă totul în cale.
Apoi va aștepta liniștit să bată miezul nopții, va ieși pe geam în curtea scăldată de razele lunii pline și imediat ce acestea se vor oglindi în găleata cu apă (pe care va avea grijă să o lase de cu seară în curte) își va transmite holograma tocmai până în poiana unde se ține Sfatul Lupilor, așa cum spusese Sfântul Petru.
Părea un plan bun. Ce-ar fi putut să meargă prost? își spunea răsucind toiagul pe toate părțile ca să înțeleagă cum funcționa.
– Ce bine miroase pâinea asta din rucsacul tău! Și ce gust bun de lapte cu miere, exact ce aveam nevoie! se auzi brusc vocea Andreei intrând în acel moment în cameră cu gura plină. De unde ai luat-o? E grozavă! exclamă luând iar o mușcătură zdravănă și mestecând-o încântată.
Andrei încremeni. Apoi, dezmeticindu-se brusc, se repezi la sora lui să i-o smulgă. Prea târziu. În mâna fetei mai rămăsese doar un colțișor neînsemnat.
Băiatului i se umplură ochii de lacrimi:
-De ce-ai făcut asta? se răsti el cu pumnii strânși.
Lacrimi de necaz îi șiroiau pe față văzând cum planul lui atent construit începea să se clatine.
-Zbang!
Un zgomot teribil îl făcu să tresară și să alerge la fereastră. Necazurile lui de-abia începeau.
—-
#1001denoptifermecate
#povestipentrucopii
#autorcopii
#LarisaToader
#1001denoptimagice