Ați auzit vreodată de piticul de buzunar? Nu? Nici nu este de mirare! Foarte puțină lume a auzit.
De fapt el este o rudă mai îndepărtată a piticului de grădină. Dar cu mult, mult mai mic, cam cât degetul mare al unui copil de opt ani.
Și, așa cum îi spune și numele, locuiește în buzunar. În special cel al gecii sau al pantalonilor este locuința lui favorită, dar uneori (mult mai rar), poate fi găsit și în cel al poșetei.
Desigur că piticul nu crește într-un buzunar.
Nu!
Familia lui trăiește în pădurile de la munte. Acolo piticii au locuințe subterane în creierii munților sau în scorburile copacilor bătrâni. De fapt, ei sunt veri buni cu spiridușii de stâncă, chiar dacă sunt cu mult mai mici. Cam de vreo zece ori…
Un pitic de buzunar trăiește în pădure cu familia lui până la paisprezece ani când va pleca la oraș să slujească unui om timp de zece ani. După care se întoarce acasă și își întemeiază o familie.
Din aceste motive, cei mai buni prieteni ai lor sunt copiii și adolescenții, adulții foarte rar. Și, dacă nu știți cum ajung piticii la oraș, din plin munte, răspunsul este foarte simplu: intră în buzunarele excursioniștilor și aceștia îi transportă fără să aibă măcar habar.
Dar poate vă întrebați cum fac piticii ca să-și servească stăpânii umani. Păi în primul și în primul rând, fiecare dintre ei trebuie să-și ajute stăpânul pe perioada cât stă la el în toate felurile posibile…
Să zicem că piticul locuiește cu un econom (să nu-i spunem zgârcit, ca să nu-l jignim). Ce credeți că va face el zilnic în buzunarul lui?
Îi va ascunde portofelul, desigur. Sau îl va mușca de degete de câte ori va vrea să scoată bani din buzunar.
Nu mă credeți?
De câte ori nu ați auzit spunându-se despre cineva că ar avea ”arici la buzunar”?
Exact! De fapt nu este un arici, ci doar un mic pitic ce își face foarte bine treaba pentru care a fost angajat.
Dar nu toți piticii muncesc și doresc să fie utili.
Nu!
Unii doar vor să se distreze. Și atunci ascund cheile sau le lasă pe frigider, desperechează șosete (da, ei sunt de vină, nu mașina de spălat haine, cum se crede în mod greșit!), ascund cărți și fac multe alte isprăvi care pe noi, oamenii, ne scot din sărite.
De exemplu, vi s-a întâmplat vreodată să vreți să ascultați muzică la căști și să găsiți firele teribil de încurcate în geantă sau în buzunar?
Vedeți?
Este clar că un pitic care se plictisea, și-a găsit o ocupație distractivă.
Dar, deși acest lucru se întâmplă destul de des, cei mai mulți pitici de buzunar sunt de treabă și își doresc să fie cât mai utili ca, pe urmă, să se poată întoarce la familiile lor.
V-am spus doar: după zece ani petrecuți în lumea muritorilor de rând ei pot reveni acasă pentru a trăi liberi.
Apoi vine momentul ca un alt membru al familiei să trăiască printre oameni o perioadă. Și tot așa, de sute sau poate chiar mii de ani.
De ce se întâmplă asta, nimeni nu știe.
Unii spun că, acum câteva mii de ani, piticii, care pe atunci încă nu erau de buzunar, trăiau liberi și netulburați în codrii întunecați de la munte.
Însă, încetul cu încetul, au devenit tot mai răsfățați și mai răi, se certau și se luptau între ei sau cu verii lor, spiridușii de stâncă, chinuiau animalele și gâzele. Într-un cuvânt, deveniseră din ce în ce mai obraznici.
Și atunci când unul dintre ei a smuls aripile unui fluture doar din amuzament, acesta a venit să se plângă Zânei Pădurii.
Dacă nu știați, aflați că ea era cea care i-a creat pe piticii de pădure și era foarte dezamăgită de felul cum se purtau.
Așa că a luat o decizie foarte grea, dar necesară: i-a pedepsit ca, din acel moment, să lucreze în slujba oamenilor zece ani încheiați ca să fie martori neștiuți ai tuturor necazurilor pe care o purtare obraznică le aduce.
Pedeapsa a funcționat sute și apoi mii de ani. Unii spun că și în prezent continuă…
—-
Aceasta poveste face parte din cartea “Piticuțul de buzunar și prietenul să”, aflată in pregătire spre a fi publicată.
Dacă v-a plăcut, vă rog să-mi lăsați un semn de apreciere sau un comentariu!🤗
—-
Autor: Larisa Toader