Ce le face oare pe privighetori să-și cânte trilurile lor încântătoare într-o noapte fermecată cum este cea de Sânziene?
Demult tare, pe vremea când micuța privighetoare de-abia fusese creată, încă nu avea glas, era doar o pasare cu înfățișare modestă și pene cenușii. Dar acest lucru nu o supăra defel si trăia liniștită crescându-si puișorii cu multă dragoste.
Într-o seară însă, necazul s-a abătut pe capul familiei de privighetori și a schimbat totul.
Fusese o zi călduroasă de vară cu soare puternic, dar odată cu înserarea cerul s-a umplut cu nori negri ce nu prevesteau nimic bun.
Și, dintr-o dată, zăgazurile norilor s-au rupt și ploaia a început să curgă șiroaie.
Mica privighetoare stătea înfrigurată în cuibul pe care îl construise în primăvară și își proteja cum putea cele 3 ouă care nu mai aveau mult până să se transforme în 3 puișori gălăgioși si mâncăcioși. Cu ochii ei cafenii încerca să privească prin întunericul de catran așteptându-și cu îngrijorare soțiorul să se întoarcă.
Dar timpul se scurgea cu mers de melc, ploaia era tot mai puternică, întunericul tot mai adânc, iar ea nu-și putea părăsi cuibul ca să plece in căutarea lui.
Și atunci, cu lacrimi fierbinți, s-a rugat Zânei Pădurii, să-i dea o voce puternică, de tunet, care să străbată prin tumultul ploii și să-i ajute soțul să-și găsească drumul spre casă. În dragostea ei nețărmurită, micuța pasare nu a mai ținut cont că o astfel de voce puternică ar fi frânt-o în două.
Iar Zâna Pădurii, înduioșată, a făcut un semn și ploaia s-a oprit, norii s-au risipit, bălțile au început să se zvânte si o lună rotundă s-a ivit luminând poienile cu sclipirea ei argintată.
Apoi, i-a șoptit la ureche micuței privighetori, mângâind-o pe capul cenușiu:
– Pentru dragostea ta ți-am făcut un dar neprețuit. Vei avea cea mai frumoasă voce dintre păsări.
Cântă micuță privighetoare, pentru iubire și pentru viață, iar cântecul să-ți fie sprijin și alinare pentru toți cei întristați, dar și bucurie pentru îndrăgostiții din întreaga lume.
Și atunci privighetoarea a simțit cum în pieptul ei crește un suflu tot mai mare, tot mai puternic, până ce a erupt într-o mare de triluri.
De la marginea pădurii alte triluri i-au răspuns transformându-se într-un duet al iubirii.
Nu mult după aceea, soțiorul mult iubit s-a întors la cuib.
De atunci se spune că mereu, ca dar pentru Zâna Pădurii și celelalte ființe magice, în fiecare noapte de Sânziene, privighetorile cântă preaslăvind bunătatea Zânelor și dragostea.
Iar dacă le auziți trilurile în această noapte magică este semn că undeva, nu departe, Sânzienele dansează…
Autor: Larisa Toader