Câteva zile trecuseră de la “sfatul” la care Andrei asistase pe ascuns. Sfârșitul de săptămână prelungit se terminase și cei doi copii se întorseseră acasă în orașul lor aglomerat și gălăgios.
In ciuda programului încărcat, băiețelul continua să se gândească plin de teamă la ceea ce se petrecuse la bunici, întrebându-se dacă faptul că se născuse de Sfântul Andrei și că ascultase ceea ce, acum era convins, fusese Sfatul Lupilor, avea să-l transforme într-un vârcolac.
Găsise la bibliotecă si răsfoise câteva cărți cu legende despre vârcolaci, ba chiar și cărți mai groase despre cel care era cunoscut, în folclor, ca Păstorul sau Stăpânul lupilor. Bunica avusese dreptate in tot ce spusese.
Și băiețelul aștepta acum cu o teamă amestecată cu nerabdare prima lună plină din decembrie căci avea să afle, odată pentru todeauna, dacă va fi sau nu vârcolac. Încă nu era hotărât dacă își dorea sau nu acest lucru.
Zilele păreau să se scurgă cu viteza melcului parcă vrând să-i facă în ciudă băiețelului nerăbdător.
In cele din urmă veni și data de 12 decembrie 2019, când, conform aplicației din telefonul inteligent urma să fie lună plină.
Andrei se pregăti temeinic. Reciti toate cărțile pe care le găsise, scormoni Internetul și Wikipedia, apoi se declară pregătit de orice. Dar, pentru că în ultimul timp văzuse câteva filme cu vârcolaci care distrugeau totul în cale, se gândi la o măsură suplimentară de prevedere: luă lesa câinelui și se legă cu ea de piciorul mesei.
Acum luna putea să răsară când voia ea. El era pregătit.
Și, într-adevăr, puțin după apusul soarelui, lumina argintată a astrului ceresc prinse să lumineze cerul înghețat.
Andrei o privi cu atenție întrebându-se dacă avea să simtă ceva pe durata transformării. Era tot mai convins că va deveni om-lup.
Dar nimic nu se întâmpla. Mândra stăpâna a lumii îl privea de sus, poate chiar puțin cam zeflemitoare, se gândi Andrei uitându-se la ea cu ranchiună.
Era dezamăgit. Zile și nopți întregi se gândise la felul cum avea să se comporte arunci când va fi vârcolac așa că acum era extrem de supărat că nu era unul.
Și, pe când stătea pleoștit lângă masă, cu lesa legată de un picior, avu durerea de a da nas în nas cu sora lui care venise să-l cheme la cină și de a-i suporta ironiile.
Era clar că se înșelase, își spuse cu un suspin resemnat.
Nu știa însă că astrul nopții îi va rezerva în curând o surpriză cu mult mai mare.
***
Zilele și nopțile de iarnă treceau necontenit, nepăsătoare la frământările lui. Vacanța de iarnă veni și, plini de bucurie la reîntâlnirea cu bunicii, copiii plecară iarăși spre satul din inima munților. Urmau trei săptămâni pline de magie, de plimbări cu sania, de bulgareală, cazate de zăpada, alunecări pe derdeluș, concursuri de oameni de zăpadă, colindători si câte si mai câte activități vesele din lumea satului.
Mantia de nea acoperise deja munții și de-abia aștepta să fie frământată de mâini nerăbdătoare și picioare vesele.
Trecură astfel sărbătorile de iarnă cu tumultul lor și începutul școlii se apropia cu fața lui hâdă. Deja, peste două zile urmau să plece spre casă, se gândeau copiii aruncând un zâmbet trist spre zăpada la fel de proaspătă si de îmbietoare ca la începutul vacanței.
Se insera repede la munte, se gândi Andrei privind de la geam urmele ciudate lăsate in zăpadă de fiare nevăzute. Cu căciula ei de nea adânc înfiptă, căsuța contruită pe un piedestal, așa cum se făceau pe vremuri locuințele de la munte, scotea fum din cele două coșuri ale sale, ca un vapor pe aburi.
– Mult nu mai este și va răsări luna, se gândi Andrei amintindu-și cu părere de rău de speranța tainică de a deveni vârcolac. Telefonul îl anunțase ca urma să fie lună plină și, cu ochii ațintiți pe geam, urmărea astrul auriu cum se ridică încet din spatele pădurii și își aruncă lumina rece deasupra copacilor.
Totuși ceva nelămurit, ca o umbră, părea să se zărească pe fața lunii. Deși era lună plină, lumina mai puțin și era acoperită ușor de o umbră întunecată.
Dar, pentru băiatul era bun prieten cu tehnologia, nu-i fu greu sa afle imediat din telefon ca asista la o eclipsă de luna.
In acel moment, însă, un zgrebțănat la ușă și un mârâit ca de câine înfuriat îl făcu să întoarcă capul.
Și nu mică ii fu mirarea când ușa se deschise și in pragul ei se ivi o făptură diformă, jumătate-om jumătate-câine, ce îl privi mârâind la el cu colții rânjiți.
In jurul capului ca pentru a-i tine mai bine firele de blană sură ca să nu-i între în ochii verzi, se ițea o panglică cu o imensă fundă roz.
Și atunci Andrei înțelese două adevăruri crude:
Că prima transformare într-un om-lup are loc doar pe durata eclipsei de lună…
… Și că propria lui surioară devenise vârcolac…
—-
#Povestea15 #noaptea44
#1001denoptifermecate
#povestipentrucopii
#autorcopii
#LarisaToader
#1001denoptimagice