Fata vârcolac zăcea la pământ țintuită de un lanț de foc ce o cuprindea tot mai strâns, ca într-o menghină, și nu-i dădea voie să se miște.
– Dă-mi drumul! gemu ea cu durere în glas.
Băiatul o privi cu milă, dar și clătinând din cap cu reproș.
-Ai vrut să mă mănânci! Ar trebui să-ți fie rușine, o certă el preluând, fără să-și dea seama, vorbele mamei atunci când dorea să le dea copiilor o lecție.
Fata întoarse privirea rușinată, iar umerii începură să i se zguduie de plâns.
Inima băiatului se topi. Poate și-a învățat lecția, gândi el cu o maturitate nouă, necunoscută până atunci.
– Îți dau drumul dacă… și se opri.
Fata ridică privirea interesată.
– …Dacă juri că îmi vei da ascultare în tot ce spun.
O clipă de răzvrătire luci în ochii fetei vârcolac.
– Niciodată! se răsti ea încercând să se desfacă din lațul de lumină ce o strângea.
– Auuu! țipă ea deodată. Mișcările ei dezordonate determinaseră strângerea tot mai puternică în jurul ei a fasciculului de lumină. Deja simțea cum îi iese sufletul și lacrimi noi i se iviră în ochi, începând imediat să i se prelingă pe botul păros.
– De ce te porți așa urât cu mine? Sunt sora ta! suspină ea cu buzele tremurând și ochii umezi.
Băiatul o privi fără să clipească. Sora lui era o actriță desăvârșită. Rolurile pe care le interpretase magistral, îndeosebi in fața tatălui care nu putea să-i reziste, ii adusese, nu Oscarul, ci altceva mult mai valoros pentru o preadolescentă: cel mai nou telefon inteligent și timp aproape nelimitat pe Internet (când nu era mama in preajmă).
Iar pentru asta Andrei, al cărui timp online încă era drămuit la maxim, nu o putea ierta.
– Te urăsc! strigă ea deodată, căznindu-se să se ridice în picioare, văzând că vorbele ei par să se izbească de un perete. Lacrimile i se uscară brusc. Bine! Tu ești șeful, se strâmbă enervată. Acum dă-mi drumul! Dacă mă mai ții mult legată o să amorțesc de tot și o să trebuiască să mă cari în spate până acasă, îl amenință ea foarte serioasă.
Andrei slăbi strânsoarea și tocmai se întreba dacă să-i dea drumul de tot când telefonul fetei vârcolac începu să sune. Și, înainte ca el să aibă timp să o oprească, sora lui vârâ mâna în buzunar strâmbând-se la furnicăturile care îi alergau prin brațele amorțite si îl deschise trezindu-se nas în nas cu chipul tatălui.
Deși întunericul din jur făcea prea puțin vizibilă imaginea vârcolacului în telefonul tatălui, ceva-ceva tot văzuse acesta, căci rămase încremenit.
Dezmeticindu-se rapid, băiatul se repezi și îi smulse telefonul din labe și își centră privirea în dreptul ecranului.
-Andrei! Cine era mai devreme in fața ecranului? se auzi vocea încordată a tatălui și privirea lui scrutătoare cercetă cu mare atenție fata copilului. Andreea unde e?
– Aici, ea a răspuns…
– Nu minți! Știu ce am văzut! Și aia nu era fața unei fete de 11 ani!
– Ea era, protestă Andrei cuprins de o inspirație subită, poartă o bl… un costum de Halloween, și pentru a-și întări vorbele se apropie și îndreptă camera spre fața surorii sale.
Aceasta scoase un mârâit nemulțumit, dar nu se feri. Exact atunci becul de pe stradă ce pâlpâise anemic până arunci, hotărî să se aprindă brusc. In lumina galbenă tatăl putu să-și vadă fiica-vârcolac in toată splendoarea ei.
-Cool! exclamă el șocat și încântat în același timp. Just wonderfull! mai spuse ridicând degetul mare în semn de aprobare.
– Și colții ăia! continuă el tot mai entuziasmat. Cum ați reușit…
– De ce nu sunt în casă? se auzi o voce serioasă din spatele lui.
Pe Andrei îl trecu un ușor frison. Mama era cu mult mai greu de păcălit decât tara. Nu trebuia sa o vadă pe Andreea cu niciun preț!
Răspunse pe nerăsuflate.
– Am fost până la magazin să cumpărăm pâine că nu mai era. Andreea tocmai probase costumul de Halloween, dar a trebui sa ne grăbim să nu închidă. Acum ne întoarcem.
– Bine, aprobă tatăl, grăbiți-vă! Mamei nu ii place sa fiți pe stradă așa târziu, noaptea.
Andrei vru să spună că nu era chiar atât de târziu, era abia ora 8, dar se gândi ca nu avea rost să prelungească discuția.
– Da, tată. Pa!
– Noi o să întârziem, cred ca ajungem după miezul nopții, drumul e îngrozitor, am făcut 10 km într-o oră! Să nu dați niciun party cât lipsim, da? Pa-pa!
– Vă iubim!!! se auzi și vocea mamei din spate.
Andrei se strâmbă în sinea lui, închizând telefonul. “De ce părinții ăștia încearcă mereu să fie cool? Sunt de-a dreptul ridicoli…’
Apoi, trăgându-și sora de blană, fără să o dezlege de tot și ignorând privirile lungi ale puținilor trecători întâlniți in cale, ajunseră curând și fără alte incidente în curtea lor scăldată de argintul lunii pline.
Pentru Andrei, însă, aventurile acelei nopți ciudate încă nu se terminaseră.
—-
#1001denoptifermecate
#povestipentrucopii
#autorcopii
#LarisaToader
#1001denoptimagice