– COPILE, NU TE APLECA PESTE MARGINEA FÂNTÂNII CĂ EȘTI ÎN MARE PRIMEJDIE!
Te prinde Moșu’ cu cârligu’ lui și te trage la fund cât ai zice pește, așa mă amenința bunica, foarte serioasă, de câte ori vedea că mă apropii de fântâna din care scotea apa, mai întâi cu găleata prinsă de lanț și apoi cu ea legată de o roată cu mâner.
Dar curiozitatea era cu mult mai mare. Și, cu fereală, ca să nu ne vadă Moșu’ din fântâna împrejmuită cu gard de lemn, ne apropiam și ne străduiam să aruncăm câte o privire în apa ce clipocea veselă la doi metri în adâncime…
Până ce ne-a prins bunica asupra faptului și, după o ciorovăială zdravănă, ne-a spus următoarea poveste:
„Demult tare, în împărăția apelor se iscase o vrajbă cumplită. Neamul caracatițelor se răsculase împotriva împăratului mărilor năzuind să-l înfrângă și să instaureze în locul lui domnia Octopus. Ceasuri întregi apele învolburate ale oceanelor se frământaseră răscolite ca de un taifun năpraznic.
În cele din urmă, când totul s-a potolit, împăratul mărilor, cu barba lui albă și tridentul fermecat, dispăruse. Mult l-au mai căutat supușii… Săptămâni, luni, apoi ani întregi, fără niciun rezultat.
Fiica cea mare a împăratulu, Amira, i-a urmat la domnie, dar căutările au urmat neîntrerupt. În toată împărăția apelor se dăduse poruncă să fie căutat bătrânul suveran, nicio scoică să nu rămână neîntoarsă și nicio piatră nerăscolită până ce nu era adus înapoi acasă.
Mai întâi au fost scotocite mările și oceanele. Apoi lacurile și iazurile, râurile și fluviile. Până și cele mai mici izvoare și pârâuri, ba chiar și bălțile, au fost căutate fără zăbavă, cu ajutorul somnilor. Fără niciun rezultat.
În cele din urmă, unul câte unul, supușii se lăsară păgubași obișnuindu-se cu gândul că bătrânul împărat și tridentul lui fermecat erau dispăruți pentru vecie.
Singura care încă nu renunțase era împărăteasa mărilor. În sufletul ei de fiică iubitoare simțea că tatăl său încă trăia, că se afla într-un tărâm neștiut și că avea, cu siguranță, mare nevoie de ajutorul ei.
Zile întregi și-a frământat mintea întrebându-se mereu și mereu unde ar putea să-l mai caute și negăsind răspuns.
Într-o seară, însă, după o zi obositoare cu zeci de pricini de judecat și supuși de împăcat, secretul i s-a dezvăluit.
Nu știa însă că acel secret avea să o conducă spre aventura vieții ei…
Căzuse într-un somn adânc și plin de vise minunate. I se părea ca era iar o copilă neștiutoare și pusă pe șotii ce se juca de-a v-ați ascunselea în grădina palatului cu surorile ei.
În timp ce căuta cea mai potrivită ascunzătoare, în fața ei apăru o făptură ciudată. Avea plete blonde ce îi pluteau valuri-valuri pe spate și doi ochi albaștri umbriți de o perdea de gene negre. S-a oprit uimită.
Ființa din fața ei era total diferită de viețuitoarele mării printr-un lucru de mirare: nu avea coada de pește pe care orice sirenă o are.
Părea să fie din lumea de deasupra apelor, mai exact din lumea muritorilor.
Sirena auzise povești despre acest tărâm magic, dar până atunci le considerase doar atât: basme de adormit sirenele.
În lumea de sub mări nu existau cărți. Tot ce învățau locuitorii apelor se transmitea prin povești spuse pe fundul oceanului. De aceea, vă puteți imagina uimirea sirenei când văzu ființa magică ce nu semăna cu nicio altă viețuitoare cunoscută și, mai ales, când îi vorbi pe limba împărăției apelor.
– Ești o fată tare bună, Amira, îi spuse ciudata făptură. Te urmăresc de mult timp, ești o fiică devotată și cuminte. Eu sunt o zână pământeană și vreau să te ajut să-l aduci înapoi pe tatăl tău. După Marea Bătălie de Sub Ape, a fost răpit de Uriașa Caracatiță și azvârlit în închisoarea apelor subpământene.
Vrăjitoarea i-a luat mințile și puterile, apoi l-a vrăjit să rămână întemnițat până când cineva din neamul lui va reuși să înfrângă barierele pământului și să-l elibereze.
De atunci, împăratul trăiește închis în apele din adâncul pământului. Doar o dată la 30 de zile, când este lună plină, vraja se rupe pentru 24 de ore și el iese la suprafață în ochiurile de apă în care se oglindește luna și, apoi, soarele.
Este singura dată când își amintește că a fost împărat. Dar, după ce trece noaptea, apoi ziua fermecată, amintirile i se împrăștie în cele patru zări și el se întoarce din nou în trista-i închisoare subpământeană.
Autor: Larisa Toader
———————
Povestea va continua mâine seară…😅
Dacă v-a plăcut, vă rog sa-mi lăsați un semn de apreciere sau un comentariu!
——